Aetomilitsa – satul vlah din Munții Pind în care toți locuitorii vorbesc limba proto-română

Aetomilitsa, care în limba greacă sună așa: Αετομηλίτσα, iar în aromână i se spune Deniscu, este, poate, unicul sat din nord-vestul Greciei în care toți locuitorii vorbesc limba aromână. Localitatea cuprinde o comunitate vlahă conturată cu o identitate ancestrală care trăiește în Prefectura Ioannina din Grecia. Satul este la granița cu Albania și a făcut parte din Principatul Pindului între anii 1941 – 1944. Populația comunității Deniscu era în anul 2001 de 304 locuitori, conform recensământului din acel an. Aetomilitsa este în același timp și cel mai înalt sat din Grecia, situându-se la o altitudine de circa 1.500 de metri. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Deniscu funcționa o școală românească de băieți aflată sub coordonarea inspectorului școlar Apostol Mărgărit, instituție de învățământ finanțată de Guvernul Regal Român. Conform cărturarului Th. Capidan, o parte din locuitorii localității Deniscu sunt urmași marelui centru aromân Gramostea, care a fost distrus de otomani și prigonit de greci. (Th. Capidan – Macedoromânii, Fundația Regală pentru Literatură și Artă București, 1942, p. 19)

Despre viața idilic-pastorală din Deniscu ne-a lăsat fragmente literare unchiul actorului Toma Caragiu, scriitorul Dumitru Caragiu. Acesta s-a născut în 1904, într-o familie de aromâni, în zona Munților Pindului și a decedat în România anului 1983. Scriitorul avea un remarcabil talent de povestitor. A povestit despre viața sa în cartea autobiografică: „Viața mea zbuciumată și adevărată”. Citindu-i povestioarele de oieri transhumanți din Epir, descoperim un Nică sud-dunărean al lui Ion Creangă. Viața pastorală din Deniscu era identică cu cea din Munții Carpați. Viața era simplă și în permanentă luptă a ciobanilor cu natura, cu „hoțul” lup și ursoaicele cu pui. Iar școala era într-o simbioză românească de secolul al XIX-lea, ca la Humulești: „Opt frați am fost la părinți, iar eu eram al patrulea. Când m-am făcut de vreo șapte ani, am început să merg la școală, dar în același timp pășteam și oile sau caii. Deci mă duceam două zile la școală și trei la oi, iar când veneam de la oi nu știam ce mai învățaseră ceilalți elevi. Așa că am început să mă pitesc și când pe la ora doisprezece veneau băieții de la școală, atunci mă întorceam și eu acasă. Dar mama m-a observat că nu merg regulat la școală și m-a pândit, iar când m-a prins, mi-a dat chiloțeii jos și a rupt niște urzici și mi-a dat la fund de mă ustura și plângeam. „Să te mai prind eu că nu mergi la școală!”, mi-a zis, și așa m-am dus mereu, de știu acum să citesc, să socotesc și îi mulțumesc mamei că m-a învățat minte și m-a făcut om în toată firea. Eu îi spuneam mamei: „Măi, mamă, două zile la școală și trei la oi!” „Lasă, băiatul mamii, că și oile sunt tot o școală!” Iar după patru clase primare am luat oile de coadă și am ajuns cel mai bun cioban.”

Viața campestră din Deniscu a fost tulburată de al Doilea Război Mondial, satul devenind parte a statului aromân Principatul Pindului sub conducerea lui Alcibiade Diamandi, până la eliberarea din 1944, când a fost controlat de rebelii comuniști veniți din Albania sau Iugoslavia și finanțați de Moscova. Dintre personalitățile românești originare din această localitate mai amintim și pe actorul Toma Caragiu. Bunicii acestuia au fost Nico Caragiu și Athina Papastere Caragiu. Dar marele actor român nu s-a născut în acest sat, ci în alt sat aromân, Argos. (www.ujmag.ro) În vremea Războiului Civil Grec, în sat a funcționat primul guvern al Armatei Democratice a Greciei (Dimokratikos Stratos Elladas, DSE). Paradoxal, Aetomilitsa a devenit de facto capitala Greciei comuniste, fiind situată strategic la granița cu Albania stalinistă. Pentru o perioadă din timpul Războiului Civil Grec (1946-1949), Aetomilitsa a fost sediul rebelilor comuniști, unde funcționa așa-numitul „Guvern Democrat Provizoriu”. După Războiul Civil, cetățenii Aetomilitsei au plecat în Albania și în alte țări socialiste. Populația satului este formată în principal de aromâni (denumiți și vlahi) care sunt de religie creștin-ortodocși. Satul se află pe muntele Gramos. Acești munți fac parte dintr-un lanț muntos la granița dintre Albania și Grecia, ca parte a arealului montan Pind, cu cel mai înalt vârf, Maja e Çukapeçit, la 2.523 m. Această zonă montană este importantă pentru izvoarele mai multor râuri limpezi, cum ar fi Aliakmon și Osumi, a căror gestionare este subiectul unei dezbateri în comunitatea Deniscu, odată cu introducerea unor proiecte hidroenergetice propuse de guvernul grec care alterează eco-sistemul pastoral al vlahilor. Astăzi, Deniscu este una dintre cele mai „înalte” comunități din Grecia, situată la o altitudine de 1.430 de metri. Un lac glaciar, lacul Moutsalia este situat la numai 5 km în linie dreaptă sau la 13 km cu mașina pe un drum de pământ care pornește din Aetomilitsa. Satul are o climă continentală umedă, caldă pe timpul verii, sau o climă oceanică temperată pentru luna cea mai rece. Aetomilitsa (Deniscu) se confruntă cu ierni reci cu precipitații abundente și veri calde și mai uscate, propice păstoritului de transhumanță.

Astăzi există în localitate o Asociație activă a aromânilor din Aetomilitsa, care întreține un site de promovare a localității: www.aetomilitsa.com/en/aetomilitsa-denisko. Localitatea deține și apartamente de închiriat în regim Airbnb. În prezent, comunitatea vlahilor se lovește însă de proiectele de modernizare hidroenergetice ale Greciei care le afectează modul tradițional de viață. Râul Vjosa/Aoos, considerat „unul dintre ultimele râuri sălbatice vii ale Europei”, izvorăște din Muntele Pind din Grecia și apoi intră în Albania. De ambele părți ale malurilor râului se întinde un teren de terase agricole alternate cu terenuri deluroase cu bogată vegetație mediteraneeană, unde se află așezările tradiționale, urmate de masive montane înalte, dominate de un climat continental, cu surse bogate de apă, păduri, floră și faună și pășuni întinse și proeminente. Pe malurile râului, turmele de oi ale vlahilor pasc, oferind un mod de viață pastoral ecologic și durabil, care astăzi este pus în pericol de propuneri de modernizare hidroenergetice.

Pe partea greacă, Konitsa este principalul oraș al zonei și capitala regiunii, înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți din Grecia. Orașul este construit la marginea Canionului Vikos, centrul Parcului Național Vikos-Aoos și unul dintre cele patru Geo-parcuri Grecești, care a devenit membru al Rețelei Europene și Globale de Geo-parcuri în 2010. Numeroase geo-situri din teritoriu sunt situate în peisaje de o frumusețe care îți taie respirația. În urma rezultatelor cercetării efectuate de echipa de cercetare în altitudinea înaltă a munților la Asociațiile Culturale ale Satelor din Municipiul Konitsa, cercetarea a demonstrat că privatizarea preconizată a resurselor comune de apă ale satului Aetomilitsa, în vederea instalării de Centrale Hidroelectrice Industriale, este considerată o amenințare majoră de către populația locală vlahă din punct de vedere politic, de mediu, dar și cultural și de producție pentru stilul vechi de viață al ciobanilor aromâni.

Cercetătorii greci din Ioannina, specialiști hidroenergetici, au relevat existența unui patrimoniu cultural puternic și a unor cunoștințe ecologice tradiționale în zonă, și în special în sat, care îi leagă pe localnici de gestionarea colectivă a resurselor lor comune, cum ar fi pășunile. Sistemul tradițional de distribuție a pășunilor, folosit de păstorii locali transhumanți timp de secole, a conservat biodiversitatea zonei și a protejat mediul de pășunatul excesiv. De asemenea, modul de viață comunitar și modelul istoric cooperativ „Tseligato”, dezvoltat de comunitățile vlahe, sugerează o înțelegere colectivă a producției și utilizării resurselor naturale din zonă. Mai mult, apa a fost întotdeauna folosită ca resursă comună pentru a alimenta activități productive, cum ar fi morile de apă comunale, ferăstraiele cu apă, mașinile de spălat, mașinile de prelucrat lâna etc., care funcționează cu energie hidroelectrică. Conform răspunsurilor asociațiilor culturale, localnicii consideră că resursele de apă sunt de o mare valoare și că utilizarea lor în combinație cu alte activități ar putea ajuta tinerii să se mute în satele lor. De asemenea, ei consideră că cooperarea este un factor cheie pentru repopularea zonei cu vlahi. Asociația Culturală din Aetomilitsa a continuat și persistat cu o actualizare a proiectelor hidroelectrice planificate în pârâurile Aetomilitsa și a informat localnicii despre amenințările care decurg din privatizarea resurselor de apă ale satului și construcția preconizată a centralelor hidroelectrice industriale. Aceștia s-au concentrat pe probleme de mediu, dar și pe probleme de producție legate de autorizațiile de utilizare a apei și de schimbarea percepției tradiționale asupra apei ca resursă comună, pentru dezvoltarea regiunii. (https://www.digitalmeetsculture.net/article/incultum-pilot-informative-discussion-in-aetomilitsa).

Totodată, în ultima perioadă s-a dezvoltat construcția de case în stil traditional vlah. Casele tradiționale din Aetomilitsa reflectă stilul arhitectural vlah, cu acoperișuri în pante abrupte, din lemn sau piatră, și elemente decorative ce păstrează motive geometrice specifice. Un exemplu concret îl reprezintă bisericile vechi din comunitate, precum cea din sat, construcție din secolul XVIII, unde se păstrează picturi și icoane cu influențe certe valahe, și care a devenit un simbol al identității lor religioase și culturale. În cadrul comunității, se organizează cursuri de limba vlahă, iar inscripțiile de pe biserici și casele vechi conțin adesea cuvinte în limba lor, precum „florë” (floare) sau „baba” (bătrână), care păstrează vie această componentă a identității aromâne.

În urma cu câteva zile un urmaș al aromânilor din Grecia care se trage dinspre bunici din Deniscu mi-a mărturisit, sub menținerea anonimatului de teama repercusiunilor autorităților, că satul Aetomilitsa este localitatea în care se vorbește doar în limba aromână, iar cei în vârstă nu cunosc bine limba greacă. Din păcate, vlahii din Deniscu se tem de autoritățile grecești ca să vorbească despre o posibilă colaborare cu România ca înainte de 1914 și să ia legătura cu consulul român de la Salonic, în vederea susținerii modului de viață ancestral și a limbii aromâne ca dialect al limbii române. Ei consideră că existența Principatului Pindului dintre anii 1941 -1944 a alterat relațiile româno-elene, iar autoritățile grecești nu încurajează, conform normelor europene, ca să se protejeze educațional și cultural minoritatea vlahă din nordul Greciei. În ultimii ani, preotul din Aetomilitsa organizează și slujbe speciale și în limba vlahă. Cu tot procesul de grecizare, satul Aetomilitsa rămâne pentru români vechea localitate a vlahilor Deniscu, un spațiu decupat din „orizont și stil” din spațiul mioritic blagian. Din păcate, a rămas printre puținele sate din Pind în care toți locuitorii vorbesc limba vlahă, această limbă proto-română, fără existența unei școli de limbă și literatură aromână ca un dialect al limbii române, conform standardelor și legislației europene privind minoritățile.

Ionuț Țene

View of the traditional village of Aetomilitsa at the Gramos mountain in Epirus, Greece