Partidele de coaliție au decis marți, 4 noiembrie, de principiu, interzicerea cumulului pensie-salariu, potrivit surselor Antena 3 CNN. Sunt însă și câteva excepții, pentru ca legea să treacă de CCR, în ceea ce privește pensionarii speciali.
Astfel, cei care primesc o pensie specială și se vor reangaja în sistemul public vor putea cumula 15% din pensia necontributivă cu salariul.
„Interdicția cumulului pensiei cu salariul e un element important pe care cred că trebuie să îl punem în practică. Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune acest proiect în aplicare”, declara luna trecută premierul Ilie Bolojan.
Aproximativ 10.000 de persoane, din care o parte relevantă sunt foști militari, cumulează pensia cu salariul la stat. Majoritatea sunt angajați ca personal contractual pe funcții din diverse instituții publice. La acest moment, cumulul este permis, inclusiv pentru pensii militare de serviciu.
Tot marți, în ședința coaliției, partidele au decis reducerea numărului de angajați din administrația publică centrală și locală cu 10% și reducerea numărului de parlamentari cu 10% în următoarea legislatură.
În ceea ce privește pensiile speciale ale magistraților, nu s-a ajuns încă la o concluzie.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

