Distribuie articolul

Privilegiile rămân. Românii trebuie sa lucreze până la 67 de ani sa-i țină pe speciali.  Premierul Ilie Bolojan ar fi acceptat tranziția de 15 ani pentru pensionarea magistraților, față de 10 ani cât este acum. Proiectul pensiilor speciale ale magistraților este încă blocat în coaliție.

Săptămâna aceasta, liderii Coaliției vor veni cu forma finală a proiectului de reformă privind pensiile speciale ale magistraților, le-a spus Ilie Bolojan deputaților PNL, în ședința de grup de astăzi.

Mai mult, premierul ar fi transmis că cel mai probabil, va accepta ca magistrații să ajungă la vârsta de pensionare de 65 de ani în 2040, nu 2035, cum prevede varianta inițială, au declarat surse participante la ședința pentru Cotidianul.ro.

Așadar, prim-ministrul acceptă tranziția de 15 ani propusă de președintele Nicușor Dan, și nu de 10 ani, cum era în proiectul inițial.

Președintele Nicușor Dan i-a convocat pe liderii partidelor aflate la guvernare la o discuție, mâine la ora 10, înainte de ședința liderilor Coaliției, fiindcă există un blocaj legat de pensiile magistraților.

De pe 20 octombrie, momentul în care judecătorii au respins proiectul, și până acum, președinții partidelor nu au ajuns la consens.

Social-democrații l-au acuzat pe premier că nu e destul de flexibil în discuții, că refuză dialogul, iar proiectul ar putea pica din nou.

Sorin Grindeanu chiar a declarat că ar ști „pe surse”, că proiectul ar pica și pe fond, nu doar pe formă.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: