Distribuie articolul

Dan Nistor (37 de ani) a contribuit la titlul de campioană câștigat de CFR în sezonul 2017-2018.

Mijlocașul care acum evoluează pentru „U” Cluj a evoluat o jumătate de sezon în Gruia. Nu s-a acomodat cu stilul lui Dan Petrescu, astfel că a plecat după doar 6 luni la Dinamo.

După expirarea înțelegerii cu Universitatea Craiova, în 2023, Nistor a luat din nou drumul Clujului, dar de data asta ca să joace pe Cluj Arena.

 

S-a acomodat perfect la „U”, unde a ajuns repede unul dintre favoriții tribunelor și piesă de bază în sezonul în care alb-negrii s-au calificat în play-off.

Mijlocașul a rememorat, însă, un moment care l-a lăsat cu un gust amar după experiența de la rivala din oraș a Universității, anume că nu a fost răsplătit cu o medalie sau un tricou de campion după titlul din 2018 obținut de CFR.

„Am jucat jumătate de sezon la CFR. Meritam și eu măcar jumătate de tricou, dacă nu o medalie de campion. E destul de trist pentru mine.

Chiar dacă am o vârstă, eu cred că voi câștiga un trofeu important, cred că se va întâmpla în scurt timp acest lucru”, a spus Nistor într-un interviu pentru Digi Sport.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: