Deputat Robert Alecu: De la Lenin în 1920, la România în 2025. Adevărul despre avort, ascuns cu grijă de „progresişti”

Lenin a legalizat avortul în 1920. A fost primul lider politic din lume care a făcut acest pas. Motivele nu aveau legătură cu „drepturile femeilor”, ci cu ideologia neomarxistă care considera familia un obstacol pentru transformarea societății.

De atunci, toate regimurile inspirate din marxism au păstrat aceeași linie. Fără să recunoască vreodată consecințele reale: milioane de vieți pierdute, generații incomplete, un gol demografic imposibil de reparat.

În Europa, legalizarea avortului s-a extins accelerat abia după anii ’60, sub presiunea curentelor radicale. România a intrat în acest ciclu după 1990, ajungând – potrivit estimărilor istorice – la peste 23 de milioane de avorturi în ultimele decenii. Un număr mai mare decât populația actuală a țării.

Nici o societate nu poate supraviețui unei asemenea pierderi, iar totuși ni se spune zilnic că avortul este „normal”, „sigur”, „necesar”, „un drept”.

Avortul nu este un drept.

Avortul este o procedură medicală cu consecințe grave, utilizată doar atunci când viața mamei este în pericol. Așa cum afirmă toate organizațiile pro-viață: soluția civilizată este sprijinul real pentru femei, nu eliminarea copilului.

Organizațiile pro-viață vorbesc despre realitate: traumele psihologice, sindromul post-avort, presiunea socială asupra femeilor, lipsa sprijinului material, lipsa alternativelor.
De partea cealaltă, ONG-urile pro-avort merg pe o linie radicală:

• avort până în luna a noua;
• avort pentru motive economice;
• avort fără consult psihologic;
• avort ca „drept absolut”, mai presus de viața copilului;
• eliminarea oricărei legi care ar proteja fătul, chiar simbolic.

În numele libertății, aceste grupuri cer, de fapt, transformarea avortului într-o procedură cosmetică. Fără responsabilitate, fără limite, fără discuție morală.
Iar efectul se vede chiar în Parlamentul României.

Recent, senatoarea PSD Victoria Stoiciu a respins un proiect de lege privind protecția fătului pe motiv că proiectul a fost susținut puternic de organizațiile pro-viață. Cu alte cuvinte, nu a analizat textul legii, nu a discutat despre protecția copilului, nu a invocat criterii medicale sau demografice. A spus, în esență: „Dacă organizațiile pro-viață susțin, atunci proiectul trebuie respins.”

Aceasta este logica politică de astăzi: decizii luate în funcție de presiunea ONG-urilor pro-avort, însoțite de atacuri la adresa organizațiilor care protejează viața.

Nu putem continua așa.
Nu putem trata avortul ca pe un serviciu banal, ca pe o intervenție estetică.
Nu putem ignora realitatea: avortul oprește o viață.
Societatea are nevoie de luciditate.
Are nevoie de o discuție onestă.
Are nevoie de curajul de a spune răspicat: viața copilului merită protejată, iar sprijinul pentru mamă este soluția, nu eliminarea fătului.
Adevărata responsabilitate înseamnă:
• politici publice pentru mame și copii;
• centre de sprijin real pentru femeile în criză de sarcină;
• programe de consiliere gratuite;
• stimulente pentru familie;
• o cultură a vieții, nu o industrie a întreruperilor de sarcină.
Ne aflăm în noiembrie 2025, la mai bine de un secol după decretul lui Lenin.
Dar propaganda de atunci este aceeași pe care o vedem astăzi în România.
Același refren, aceeași presiune, același obiectiv: relativizarea vieții.
Este momentul să întoarcem pagina.
Să alegem luciditatea în locul manipulării.

Să alegem sprijinul, nu eliminarea.
Să alegem viața, nu moartea.
Aici începe ruptura de ideologia care a transformat avortul într-un „drept”.
Aici începe responsabilitatea unei națiuni care vrea să existe și mâine.
Dreptul la viață începe la concepție și trebuie apărat fără ezitare.

Deputat Robert Alecu