Polițiștii din Cluj-Napoca efectuează verificări după un incident petrecut pe 8 noiembrie, într-un liceu din municipiu, unde un elev de 14 ani ar fi adus la școală o armă nesupusă autorizării.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, adolescentul ar fi arătat arma colegilor, iar în timpul manevrării acesteia, din neatenție, o bilă din plastic a fost proiectată în zona feței unei colege.
Eleva a fost consultată imediat de personalul medical al școlii, însă nu a necesitat îngrijiri suplimentare. Părinții fetei au fost informați despre incident, însă au ales să nu depună plângere.
Arma a fost ridicată de polițiști, iar tânărul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.
Reprezentanții IPJ Cluj reamintesc că introducerea în unitățile de învățământ a oricăror obiecte care pot pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului didactic – precum arme, replici de arme ori obiecte tăietoare sau contondente – este strict interzisă.
„Este important ca părinții să fie implicați în supravegherea modului în care minorii își petrec timpul liber, a intereselor pe care le manifestă și a obiectelor pe care le dețin. Totodată, cadrele didactice au un rol esențial în identificarea timpurie a comportamentelor de risc și în prevenirea unor astfel de situații”, au transmis polițiștii.
Pentru a preveni incidente similare, IPJ Cluj a realizat un afiș informativ cu mesaje educative, care a fost distribuit și afișat în toate unitățile de învățământ din municipiu.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

