Distribuie articolul
Rămășițele pământești ale Domnitorului Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate vineri cu rugăciune și onoruri militare din cimitirul localității franceze Le-Mée-sur-Seine și se îndreaptă către România, urmând să fie reînhumate la Iași. La ceremonii a fost prezent Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

Administrația Prezidențială a anunțat vineri seară că Președintele Nicușor Dan a decis, în semn de profund respect și considerație, ca trupul domnitorului să fie depus duminică, 9 noiembrie, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

„Grigore Alexandru Ghyka a pus binele comun mai presus de interesele proprii, promovând principii moderne de guvernare și dreptate socială”, transmite Administrația Prezidențială.

„În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme esențiale pentru societate, precum dezrobirea romilor, abolirea cenzurii sau reducerea taxelor comerciale. De numele său se leagă înființarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar și prima maternitate publică din țară, Institutul Gregorian, finanțată din fonduri personale.”

Ceremoniile din Franța

Mitropolitul Iosif a oficiat Rânduiala deshumării vineri, 7 noiembrie 2025, la Le-Mée-sur-Seine, pentru osemintele Domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Foto: Facebook / Mihai Chirica

La ceremoniile din Franța au participat Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, ES Ioana Bivolaru, Ambasadoarea României în Franța, directorul general adjunct al Jandarmeriei Franceze, general de corp de armată André Petillot, comandantul Academiei Militare a Jandarmeriei Naționale Franceze, general de divizie Frantz Tavart, și prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, general-maior Cătălin Stegăroiu.

Au mai fost prezenți Pierre Ory, prefectul departamentului Seine-et-Marne, primarul Frank Vernin al localității Le-Mée-sur-Seine, Primarul Mihai Chirica al Iașilor și descendenți din familia domnitorului.

„Format în spiritul valorilor occidentale și al idealurilor Luminilor, Grigore Alexandru Ghica a fost un suveran al reformelor și al curajului moral”, a transmis pe Facebook Ambasadoarea Ioana Bivolaru.

„Este un eveniment istoric pentru România și un simbol puternic al rădăcinilor noastre. Deshumarea și repatrierea domnitorului Grigore Alexandru Ghyka sunt un semnal esențial pentru identitatea și demnitatea societății românești”,a transmis și Șerban Dimitrie Sturdza, descendent al familiei domnitorului prin alianța dintre ramurile boierești Sturza și Ghica.

La sediul Academiei Militare a Jandarmeriei Naționale Franceze, Garda Republicană Franceză a prezentat onorul militar domnitorului Grigore Alexandru Ghica, sicriul fiind apoi depus pe platoul principal al Academiei.

Ceremoniile de la Le-Mée-sur-Seine. Foto: Facebook / Mihai Chirica

Garda care a purtat pe umeri sicriul cu osemintele Domnitorului a fost alcătuită din jandarmi francezi, precum și jandarmi români din cadrul Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române.

Programul manifestărilor din România

Avionul care aduce rămășițele pământești ale domnitorului aterizează vineri seară, la orele 21:00 pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, județul Ilfov.

Trupul domnitorului, care a fondat Jandarmeria Română, va fi depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” din incinta Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane.

Sâmbătă, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va oficia Sf. Liturghie și Parastasul pentru eroi cu prilejul hramului bisericii Jandarmeriei.

Rămășițele pământești ale domnitorului vor ajunge ulterior la Iași, unde vor fi reînhumate în apropiere de Palatul Culturii.

Ultimul domnitor al Moldovei a fost unionist convins și istoricii au evaluat moartea lui, inițial prezentată ca sinucidere, drept un asasinat politic.

Foto credit: Facebook / Ioana Bivolaru (deschidere articol)

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: