Luptatorul impotriva valorilor culturale românești e încolțit. Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, îl atacă, vineri seară, pe liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, pe care afirmă că l-a ajutat să ajungă deputat şi „nu invers”, după ce şeful PNL Iaşi catalogase declaraţiile anterioare ale lui Chirica pe tema documentarului Recorder drept incompatibile cu valorile liberale.
Răspunsul lui Chirica pentru Muraru
Mihai Chirica afirmă că experienţa sa politică l-a învăţat că „pacea socială este mai valoroasă, uneori, şi decât adevărul”, adăugând că în schimb unele afirmaţii făcute de Muraru de-a lungul timpului au fost „halucinante”.
„Faţă de nenumăratele gafe în declaraţii ale dvs, uneori halucinante, eu am avut puncte de vedere personale, discrete, nu publice. Nu ştiu ce stat de drept slujiţi dumneavoastră, dar singurul stat de drept este cel în care profesiile lucrează în consens, alungând „uscăturile” din pădure, nu ucigând pădurea. Nu ştiu ce vă spune dumneavoastră morala creştină, dar eu ştiu că de sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să te bucuri, nu sa ucizi fizic sau prin ură”, a afirmat Chirica.
Edilul ieşean susţine că „sistemul criminal, corupt, terminat, vândut” nu l-a ajutat.
„Dimpotrivă, mi-a distrus liniştea, fiind inculpat de anumiţi procurori pentru fapte care nu există. Eu nu am furat, n-am pus pe nimeni sa fure pentru mine, ci doar mi-am făcut datoria,cu sfinţenie, în relaţia dintre mine, oraş, cetăţeni şi alte instituţii.(…) Este punctul meu de vedere, aşa că vă rog să nu-l acceptaţi , dar poate o faceţi cu discreţie pentru că, una-alta, eu am contribuit ca dumneavoastră să fiţi deputat şi nu invers”, a precizat Chirica.
„Luptăm împotriva statului fundamental corupt pe care Dumneavoastră îl conduceţi prin legile ambigue pe care le votaţi. În rest vă urez Crăciun fericit , noroc în a se spune doar ce vreţi să auziţi şi …. să auzim de bine, în pace! „, i-a transmis Chirica şefului PNL Iaşi, Alexandru Muraru.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

