Șapte persoane au fost arestate, iar pe numele altor două aflate în străinătate a fost emis mandat internațional, într-o anchetă privind trei asociații italiene suspectate că au finanțat mișcarea Hamas sub pretextul sprijinirii poporului palestinian, potrivit AFP.
Cele nouă persoane sunt suspectate că au finanţat cu aproximativ şapte milioane de euro asociaţii cu sediul la Gaza, în teritoriile palestiniene sau în Israel, care fac parte din Hamas, sunt controlate de acesta sau au legături cu organizaţia, precizează poliţia.
Conform aceleiaşi surse, sprijinul financiar a fost oferit, între alţii, unor membri ai familiilor persoanelor implicate în atentate teroriste.
Obiectivul oficial al asociaţiilor era să colecteze donaţii în scopuri umanitare, destinate poporului palestinian, însă ancheta poliţiei relevă că peste 71% din fonduri au fost redirecţionate către Hamas sau către entităţi apropiate mişcării islamiste. Potrivit autorităţilor, banii au ajuns inclusiv la membri ai familiilor persoanelor care sunt implicate în atentate teroriste.
Ancheta vizează trei asociaţii italiene implicate în aceste finanţări. Printre persoanele arestate se află Mohammad Hannoun, preşedintele Asociaţiei Palestinienilor din Italia, care, conform relatărilor presei italiene, a coordonat activităţile organizaţiilor suspectate de sprijinirea indirectă către organizația teroristă Hamas.
Autorităţile italiene acuză cele trei asociaţii că fac parte dintr-un proiect strategic al organizaţiei-mame Hamas, dotat cu o structură complexă şi cu celule care acţionează în străinătate, contribuind la obiectivele mişcării. Activităţile desfăşurate sub pretextul sprijinului pentru populaţia palestiniană ascundeau, potrivit anchetatorilor, susţinerea directă a organizaţiei şi implicarea în structuri cu membri legaţi de acţiuni teroriste.
Ministrul italian de Interne, Matteo Piantedosi, a salutat cooperarea autorităţilor, afirmând că ancheta a permis „ridicarea vălului” de pe componentele şi activităţile ascunse ale asociaţiilor implicate. Ancheta rămâne în desfăşurare, iar autorităţile continuă investigaţiile.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

