Petre Țuțea – elev, student și publicist la Cluj în anii `20

Puțină lume cunoaște că, în 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, etnograful Ion Chelcea, viitorul filosof și gânditor Petre Țuțea s-a înscris în clasa a V-a a liceului „Gheorghe Bariț” din Cluj. Aici, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a) într-un singur an, a absolvit liceul și a susținut examenul de bacalaureat. În toamna anului 1923, tânărul Țuțea s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a obținut licența și doctoratul în drept cu calificativul Magna cum laude, având ca lucrare tema privind contenciosul administrativ, în anul 1929 (vezi Radu Sorescu, Petre Țuțea – Viața și opera, Editura Scripta, București, 1999). O interesantă carte completează această informație: „Mixaje în timp”, care este, de fapt, o incitantă culegere de articole interbelice alcătuită de regretatul poet clujean Bazil Gruia (decedat în 1995), ce oferă o frescă biografică a tinereții filosofului și gânditorului Petre Țuțea. Volumul a fost tipărit în 1999 la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Prima parte a cărții cuprinde o introducere a poetului Bazil Gruia despre filosoful Petre Țuțea, precum și câteva articole inedite publicate de acesta în ziarele „Patria” și „Chemarea”, sub patronajul PNȚ. Cartea este fermecătoare și dezvăluie aspecte puțin cunoscute despre marele filosof naționalist român, Petre Țuțea, care și-a făcut studiile liceale și universitare la Cluj, devenind un publicist acid în presa clujeană, în slujba liderilor Iuliu Maniu și Ion Mihalache.

Petre Țuțea s-a născut în 1902, la Boteni, în Muscel, într-o familie de țărani săraci. A urmat gimnaziul la Câmpulung Muscel, dar nu a avut bani să-și continue studiile. Consăteanul său Ion Chelcea, viitorul etnolog, l-a luat cu el la Cluj și l-a ajutat să-și găsească un post de meditator pentru copiii unui ofițer român dintr-un regiment cazarmat în oraș. De aici provine legenda că Țuțea a fost copil de trupă. De fapt, viitorul filosof a locuit în cazarmă cu soldații și a mâncat din oala lor. Între anii 1920 și 1923, Petre Țuțea a urmat liceul „Gheorghe Barițiu” din Cluj. Nu a fost un elev eminent; foaia lui matricolă atestă note relativ modeste. La Limba Română a avut nota 9, la Latină 7, la Franceză 5,5, la Matematică 5, la Anatomie 9, la Igienă 7, Drept 8,5, iar la Geografie 7,5. Ar fi firesc ca municipalitatea să amplaseze o placă comemorativă pe liceul care să amintească de trecerea filosofului prin Cluj-Napoca. În 1924, Petre Țuțea a urmat cursurile facultății de drept a Universității Daciei Superioare, fiind considerat un student eminent. Anii universitari i-a terminat cu calificativul „distincție” din partea profesorilor. A fost apreciat de cei în Drept Roman, celebrii clujeni Ion Cătuneanu și Traian Pop, viitorul rector. Petre Țuțea s-a lăsat inspirat de efervescența vieții literare clujene, în special de spiritul revistei conservatoare „Gândirea”, în care publicau Gib Mihăescu, Cezar Petrescu sau Lucian Blaga. Pe străzile burgului transilvănean, Petre Țuțea și-a intersectat pașii cu Lucian Blaga, entuziasmat de publicarea noului său articol „Revolta fondului nostru nelatin” în „Gândirea”, revista având sediul în Hotel New York, actualul „Continental”.

La Facultatea de Drept, Țuțea s-a împrietenit cu poetul Bazil Gruia, care l-a introdus în cercurile țărăniste din oraș. Îi cunoștea personal pe Maniu, Vaida Voevod, Tilea și s-a angajat redactor la publicațiile țărăniste „Patria” și „Chemarea Tinerimii Române”. A devenit un editorialist acid, susținând proaspătul guvern PNȚ, care ajunsese la putere pe 10 noiembrie 1928, după înlăturarea liberalilor corupți de la conducere. Din perspectiva istorică, obsesiile sale național-țărăniste și idolatrizarea lui Vaida, Maniu, Mihalache sau Tilea din 1928/1929 par ciudate și paradoxale, având în vedere că peste câțiva ani, filosoful devine un jurnalist de extremă stângă și apoi un ideolog al Mișcării Legionare, un intelectual înregimentat în spatele lui C.Z. Codreanu, discipolul lui Nae Ionescu. Poate că exacerbarea modelului rural românesc și al țăranului român a determinat translația la Țuțea, de la național-țărănism la dreapta, trecând și printr-o experiență scurtă a extremei stângi. Petre Țuțea a lucrat în biroul redacției „Patria” până în 1932. Sediul oficiosului PNȚ era pe strada Regina Maria, actualul Bulevard Eroilor nr. 36. În 1929, pe 5 aprilie, Țuțea își obține titlul de Doctor în Drept la Universitatea din Cluj, cu calificativul „Magna cum Laude”. Împreună cu prietenul său, poetul Bazil Gruia, petrecea ore întregi în Piața Unirii și în cafeneaua New York (actualul Continental), discutând despre filosofie și politică. Deși era un tânăr sclipitor, Bazil Gruia nu intuia încă marele filosof de mai târziu, care va pune bazele filosofiei „românului absolut”. Petre Țuțea a iubit enorm Ardealul, iar din articolele sale răzbate dragostea pentru ardeleni și rolul lor în primenirea morală și politică a națiunii române. În anii ’30, România era condusă de la Cluj, unde era sediul central al partidului de guvernământ al lui Iuliu Maniu, iar ziarul oficios al guvernului era „Patria,” care dădea tonul politicii diriguitoare a națiunii. Țuțea aștepta de la PNȚ-ul din anii ’30 o resurecție morală și politică a națiunii, dar criza economică a blocat inițiativele clujene ale lui Iuliu Maniu.

Plecând la București, Țuțea s-a înregimentat într-o mișcare politică naționalistă de dreapta, care să-i satisfacă viziunile de renaștere națională. Citind, la 90 de ani distanță, aceste articole ale lui Petre Țuțea, mă surprinde actualitatea lor. Și atunci, ca și acum, criza morală, politică și, mai ales, din sănătate și educație făcea ravagii în societatea românească. Editorialele sunt scrise direct, tăios și cu aplomb, și, bineînțeles, cu multă dragoste față de Cluj, Ardeal și Țară, de parcă aș citi azi din ele. Apropo, de lipsa de apetență a românului de a-și apăra drepturile: și atunci, ca și acum, românii nu prea erau solidari în acțiunile populare de apărare a intereselor propriilor. Lipsa civismului este o problemă românească, care atunci ne-a aruncat în comunism, iar acum ne îndrumă spre populism. „Problema manifestațiilor de stradă este mai puțin gravă… Românul nu-i revoluționar. Pleacă la revoluție și se oprește la nuntă,” spunea într-un articol clujean Petre Țuțea.

La vremea respectivă, Petre Țuțea devenise un activist de stânga, cu idei generoase și naive despre un comunism idealist. Formația sa de stânga s-a plămădit, paradoxal, în conservatorul oraș Cluj din vremea studiilor. După plecarea la București, în 1932, a editat, împreună cu intelectualul socialist Petre Pandrea, revista „Stânga”, despre care Pandrea spunea că a avut un succes efemer, tipărindu-se în 80.000 de exemplare. Apoi, Petre Țuțea s-a întâlnit cu profesorul și filosoful Nae Ionescu, devenind astfel un filosof și gânditor de dreapta. Butada sa a devenit celebră și este actuală și astăzi: „Cine, la 20 de ani, nu este de stânga, nu are suflet! Cine, la 40, mai este de stânga, acela este imbecil!” Un alt paradox al lui Țuțea a fost că a murit ca membru PNL, adeziunea aducându-i-se acasă de Dan Amadeo Lăzărescu. Țuțea a fost un geniu al oralității filosofice. Personaj socratic și peripatetic, Petre Țuțea rămâne în istoria culturală a neamului nostru ca o conștiință vie, formată temeinic la școala clujeană, în plină efervescență a universității românești din anii 1919, care l-a marcat întreaga viață. Citatele sale sunt încrustate în memoria colectivă ca adevărate îndemnuri paideice: „Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Și convingerea mea este că suferința rămâne, totuși, cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.” Înstrăinatul filosof Emil Cioran, în corespondența sa postbelică cu Bucur Țincu, scria despre Țuțea: „Îi păstrez lui Petrică aceeași admirație. Ce om extraordinar! Cu verva fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputație mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre.” Revenirea la ideile filosofice și de gândire ale lui Petre Țuțea în mersul culturii române este de o actualitate paradigmatică.

Recuperarea biografiei lui Petre Țuțea este un act de excelență culturală, care ne obligă să recunoaștem elitelor românești. Dacă l-am parafraza pe Noica, vorbind despre Eminescu, putem să-l adăugăm și pe Petre Țuțea în rândurile „oamenilor deplini ai culturii române”, dar și să-l cităm pe însuși gânditorul socratic, înscriindu-l astfel în panteonul „românilor absoluți”. Petre Țuțea este considerat printre cei mai importanți filosofi români, alături de Lucian Blaga și Constantin Noica. Operele sale sunt autentice palimpseste de înțelepciune românească ce trebuie republicate și predate în școli.

Ionuț Țene

????????????????????????????????????