După discuţia avută la Halifax cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Carney a insistat pe nevoia de a susţine ”Ucraina în această perioadă dificilă”.
El a anunţat un nou ajutor economic 2,5 miliarde de dolari canadieni care ar trebui să permită Kievului să deblocheze finanţările internaţionale ”în scopul începerii” procesului de reconstrucţie a Ucrainei.
”Avem mijloacele şi posibilitatea (de a obţine) o pace justă şi durabilă (în Ucraina), dar pentru acest lucru este nevoie de o Rusie pregătită să coopereze”, a declarat Mark Carney după discuţia cu Volodimir Zelenski.
Acesta din urmă se va întâlni duminică, în Florida, cu omologul său american Donald Trump.
”Mâine voi avea, sper, o reuniune foarte importantă şi foarte constructivă cu preşedintele Trump”, a declarat sâmbătă Zelenski.
El s-a referit la atacul rus comis vineri noaptea asupra Kievului, unde peste 1 milion de familii au rămas fără electricitate. ”Acest atac constituie, încă o dată, răspunsul Rusiei la eforturile noastre de pace. Şi aceasta arată cu adevărat că Putin nu vrea pacea, pe care noi o dorim”, a insistat şeful statului ucrainean.
Volodimir Zelenski i-a mulțumit premierului Canadei, într-o postare pe X, pentru sprijinul acordat Ucrainei.
”Împreună vorbim cu prietenii noștri din Europa. Sunt recunoscător pentru tot sprijinul acordat Ucrainei, în special pentru susținerea apărării antiaeriene. Rusia continuă să ne terorizeze orașele și oamenii. Moscova a respins chiar și propunerile pentru un armistițiu de Crăciun și își intensifică brutalitatea atacurilor cu rachete și drone. Acesta este un semnal clar despre cum privesc cu adevărat diplomația acolo. Până acum, nu suficient de serios. Prin urmare, este necesar un nivel adecvat de sprijin pentru Ucraina. Și este necesar, de asemenea, un nivel adecvat de presiune asupra Rusiei. Este important că Canada a anunțat astăzi un nou pachet de asistență. Este important că împărtășim poziții comune în multe probleme cheie. Mulțumesc”, a scris Zelenski.
În Florida, este de aşteptat ca preşedinţii Zelenski şi Trump să abordeze chestiunea sensibilă a teritoriilor ucrainene, ca parte a negocierilor ce vizează încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina izbucnit în februarie 2022.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

