Marele actor clujean Florin Piersic a împlinit marți, 27 ianuarie 2026, vârsta de 90 de ani. Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori români, Florin Piersic și-a serbat marți împlinirea a 90 de ani de viață. El a avut o carieră îndelungată în teatrul și cinematografia românească.
Florin Piersic la 90 de ani: „Să nu mă uitați prea repede”
Acum, odată cu schimbarea prefixului pentru a noua oară, marele actor clujean a transmis și un mesaj.
„90 și mie îmi vine să râd. Pentru că nu îmi vine să cred că voi împlini această vârstă. Să nu mă uitați prea repede. Vă pup”, a transmis Florin Piersic, potrivit unui videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
Despre Florin Piersic
Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936 în Cluj. Este al doilea copil în familia lui Ștefan și a lui Vera Piersic. Părinții actorului erau din Bucovina, iar acesta și-a petrecut o bună parte a copilăriei în zonă.
A debutat pe scena Teatrului Național din București cu rolul „Richard”, în melodrama „Discipolul diavolului”. După aceea au urmat zeci de roluri memorabile în spectacole, precum: „Tragedia Optimistă”, „Oameni și șoareci”, „Orfeu în Infern”.
Maestrul și-a început cariera în cinematografie cu rolul „Tănase” în filmul „Ciulinii Bărăganului”, după care s-a făcut remarcat în rolul „Harap-Alb” în filmul „De-aș fi Harap Alb”. Rolul care i-a adus celebritatea a fost „Mărgelatul”, în filmele: „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Marele Bucureștilor”, „Masca de argint”, „Colierul de Turcoaze” și „Rolul care se plătește”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

