„Dumnezeu a voit ca prin Sfântul Ioan Botezătorul să se săvârșească în poporul iudeu botezul pocăinței, ca pregătire pentru botezul creștin. După cum Sfântul Ioan Botezătorul a fost înaintemergător al Domnului Iisus Hristos, tot așa și botezul lui Ioan este înaintemergător sau pregătitor al botezului creștin.”
Înger al Domnului
„Prorocul Maleachi îl numește Ioan Botezătorul înger într-un chip profetic, pentru că Sfântul Ioan a trăit în pustie într-o simplitate deosebită în ceea ce privește hrana și băutura”, a explicat Preafericirea Sa.
„Viața lui ascetică, asemenea marilor oameni înduhovniciți, asemenea unor profeți ca Ilie din Vechiul Testament, a fost considerată într-un fel ca fiind o viață îngerească, pentru că nu a dat importanță mare grijii față de lucrurile materiale.”
Patriarhul României a spus că sfântul „a șocat mulțimile prin modul său de a fi” când a apărut la Iordan și a început să propovăduiască.
„Avea o figură de ascet, om care viețuiește în pustie, care nu mănâncă cu ceilalți oameni, ci mănâncă puțin și nu în mod evident între ceilalți oameni. Era un om al rugăciunii, al liniștii, al retragerii în pustie, pentru a vorbi mai mult cu Dumnezeu decât cu oamenii.”
Haina din păr de cămilă și tunica de jertfă a Mântuitorului
Preafericirea Sa a vorbit și despre ce spun Sfinții Părinți despre straiele purtate de Sf. Ioan Botezătorul. Conform Fericitului Ieronim, tunica din păr de cămilă reprezenta Legea Veche prin asprimea ei.
„Dar Cel Care vine după el, Iisus Hristos, este îmbrăcat în tunica, în cămașa sau în haina mielului de jertfă”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.
Glasul ce strigă în pustie
Patriarhul României a explicat și ce înseamnă imaginea trimiterea făcută de evanghelist la Prorocul Isaia, care îl prevestește pe Sf. Ioan Botezătorul ca glasul celui ce strigă în pustie.
„Glasul sau vocea înseamnă propovăduirea credinței că Iisus este Fiul lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa. Iar „strigarea înseamnă chemarea la pocăință”.
„Vocea sau Glasul care strigă în pustie înseamnă deodată și o încurajare, dar faptul că acest glas cheamă la pocăință arată și că este vorba de o judecată asupra oamenilor dacă nu se pocăiesc.”
Botezul pocăinței și botezul harului
Botezul pocăinței propovăduit de Sf. Ioan Botezătorul prefigura botezul creștin, a reiterat Părintele Patriarh Daniel.
„Sfinții Părinți, atât răsăriteni cât și apuseni, arată că prin botezul lui Ioan s-a dat doar pocăința ca pregătire spre iertarea păcatelor, însă iertarea păcatelor va veni odată cu primirea botezului creștin”, a amintit Patriarhul României.
„Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Dacă nu a fost primită jertfa de pe Cruce și nu a pogorât Duhul Sfânt peste ucenici, nu poate să fie pocăință fără har. Harul s-a dat prin Iisus Hristos, care S-a răstignit și a înviat din morți și care a trimis pe Duhul Sfânt.”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sf. Liturghie oficiată la paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

