Poeți după gratii. Psalm și Taina singurătății, două poeme creștine ale deținutului politic anticomunist Gheorghe Stănescu († 6 ianuarie 2003)
Psalm
Pământ în silă zgâriat cu gloabe
şi-n calicie semănat cu goz,
Îţi voi aduce-un spic sărac în boabe,
plin de rugină şi cu gust de boz.
Mă-ncăierară prea curând ciulinii
şi nu-mi veniră ploi în ajutor,
mi-e paiul strâmb ca rama rădăcinii,
şi-n vânt mă clatin, galben cerşetor.
Cu nopţile lui Cireşar în două
n-am împărţit niciun crâmpei de stea,
nici zorii, în mantia lor de rouă,
n-au poposit în uscăciunea mea.
Cu creştetul în soare ziua-ntreagă
şi frunzele sucite, sfârc de bici,
crescui parcă din stei, fără de vlagă,
să legăn gărgăriţe şi furnici.
Mă vei culege, Doamne, la recoltă,
netrebnic spic, cu bobul slăbănog,
dar nu uita că m-am silit spre boltă
din lutul care m-a crescut olog.
Taina singurătății
Celula mi-e chilie de monah
când fumeg smirnă de singurătate;
timpul, alb-negru ca un câmp de şah,
nu se mai târâie olog, pe coate,
şi orele se-nclină către ieri,
pline de-mpăcări şi mângâieri.
Când din oceanul Tău de solitudini
Tu, Doamne, pui un strop sub geana mea,
ies din acum şi din incertitudini
şi, rezemându-mi scara de o stea
din altă galaxie, solitar,
preot îţi sunt, iar temniţa, altar.
Cutremurat de darurile Tale,
când către Tine mâinile-mi ridic
cădelniţând smerite osanale
şi cu fior de tainic heruvic
singurătatea toată Ţi-o întind,
Tu mă dezmărgineşti, în viaţă fiind.
Gheorghe Stănescu s-a născut la 4 iulie 1926, în comuna Negru Vodă, judeţul Constanţa. Între anii 1938-1940 este elev în primele două clase la Liceul „Nicolae Filipescu” din Bazargic, în Cadrilaterul cedat Bulgariei în anul 1940, apoi absolvent şi bacalaureat al Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, promoţia Profesorului Gabriel Ţepelea.
Student al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti şi, în paralel, al Facultăţii de Drept din Bucureşti, promovat în anul III, întrerupe studiile în toamna anului 1949 spre a evita arestarea pentru apartenenţa la o organizaţie anticomunistă din judeţul Constanţa. Este judecat în lipsă de Tribunalul Militar Constanţa şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru crima de uneltire contra ordinii sociale prin sentinţa nr. 23/1949.
Arestat la 16 februarie 1952, la Bucureşti, cunoaşte închisorile: Penitenciar Constanţa, Securitate Constanţa, Peninsula – Valea Neagră, Aiud, mina Cavnic, Gherla, Jilava, Iaşi, până la 26 decembrie 1955, când este eliberat conform Decretului 421/1955; este rejudecat în prezenţă la 17 ianuarie 1956 şi condamnat la 4 ani de închisoare.
Lucrează ca tehnician constructor în Bucureşti şi pe şantiere din Moldova şi Oltenia până la pensionare, în anul 1986.
Participant la „Piaţa Universităţii”, vorbeşte din Balcon la 10 mai 1990, la îndemnul domnului Octavian Rădulescu – vicepreşedinte al AFDPR, atunci – în numele studenţilor trimişi de regimul comunist la studii în temniţele şi lagărele de muncă forţată din ţară, nu în URSS ori Franţa, precum nomenclaturiştii şi odraslele lor.
Protestează în noiembrie 1992, împreună cu Petre Iogu, împotriva publicării de către Revista „22”, în septembrie 1992, a unei pagini de susţinere a homosexualităţii şi a lesbianismului de către Redacţie (d-na Gabriela Adameşteanu) şi de către „Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului în România” (dl. Gabriel Andreescu).
În urma publicării, în noiembrie 1992, în revista „Puncte cardinale”, a unei pagini care incriminează aberaţiile sexuale, cuprinzând, odată cu texte din Levitic şi Sfântul Apostol Pavel, articolele „Nedumeriri şi întrebări” de Petre Iogu şi „Falsul europenism” de Gheorghe Stănescu, revista „22” publică şi ea, în noiembrie 1992, aceste articole, dar fără răspunsurile cerute Grupului pentru Dialog Social şi Comitetului Helsinki, răspunsuri „uitate” până în prezent.
Publică poezii în revistele „Telegraful român”, „Vâlcea literară”, „Adevărul literar” din Râmnicu-Vâlcea, „Puncte cardinale” din Sibiu.
În dactilogramă are un volum memorialistic, „Memorial din coşmar” (cuprinzând proză şi poeziile din perioada detenţiei, dintre care „Înfloresc salcâmii” – Peninsula 1962 – a devenit cântec pe muzica alcătuită tot acolo, în 1953, de preotul Ionel Florea din Sibiu), autor a încă alte treisprezece „Cântece din închisoare”, fotocopiate sub acest titlu în 1992, împreună cu alte 19 bucăţi muzicale create de deţinuţii anticomunişti.
Tot în stadiul de inedite, în manuscrise, sunt volumele în versuri:
– „Urmaşii Dacilor liberi „
– „Poteca dintre trandafiri”
– „Psalmii lui Toma”
– „Scrisori de dragoste netrimise”.
Gheorghe Stănescu avea să plece la Domnul în 6 ianuarie 2003. (Sursa: Poeți după gratii)
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

