TRUMP VS. PATRIOȚII NON-AMERICANI

Cea mai mare țeapă pe care patrioții de pretutindeni o pot lua fără măcar să-și dea seama de unde li s-a tras are toate șansele să devină un fapt. Practic, ne îndreptăm rapid spre un Guvern Mondial cu un singur stăpân (Statele Unite), față de Guvernul Mondial Multilateral, de esență liberală, în care scaunele puterii erau împărțite în principal între SUA, UE și China.

Suveranitatea țărilor fără arme nucleare rămâne o mare iluzie. Corporațiile americane vor conduce lumea, cu politicienii pe post de marionete, iar la masa bogaților vor avea loc doar cei agreați de Casa Albă.

Ultimii 35 de ani au marcat o evoluție treptată spre o ordine globală în care Washingtonul dicta regulile democrației de tip liberal. Regimuri autoritare sau comuniste au căzut unul câte unul, adesea cu sprijinul direct sau indirect al SUA: revoluțiile colorate din Europa de Est (inclusiv Revoluția Portocalie din Ucraina, în 2004), Primăvara Arabă din 2011 sau intervențiile în Irak și Afganistan. Organizații precum Fundația Soros și CIA au fost acuzate frecvent de orchestrarea acestor schimbări. Ele au pregătit terenul pentru un Guvern Mondial în care dolarul american era regele absolut, în tandem cu euro, iar corporațiile occidentale controlau lanțurile globale de producție și aprovizionare.

La rândul ei, China era bine integrată ca ”fabrică a lumii”, cu un loc rezervat la masa Puterii, iar Rusia post-sovietică, mai ales după era Elțin, părea domesticită și aflată pe drumul cel bun. Globaliștii, reprezentanți de figuri precum Clinton, Bush și Obama, visau la o împărțire a tortului planetar, unde marile puteri emergente (din actualul BRICS) aveau roluri subordonate, dar acceptate. Corporațiile occidentale păreau să controleze o economie mondială integrată, fără opoziție semnificativă. Diverse state ale lumii se îndreptau ușor-ușor, asemenea unor râuri ce se varsă într-un vast ocean, către un Guvern Mondial implicit, cu centru de greutate în Occident.

Apariția blocului BRICS, escaladarea conflictului din Ucraina și contestarea tot mai vocală a supremației dolarului au deraiat traiectoria previzibilă. Sub administrația Trump, revenită la putere în 2025, doctrina ”America First” s-a transformat într-o globalizare unilaterală. Acum nu mai există o împărțire relativ echitabilă a puterii (potrivit înțelegerilor de la Davos), ci un guvern unic la Washington, unde ceilalți actori globali primesc un loc la masă doar dacă Trump le oferă unul.

Confruntat cu eventualitatea pierderii supremației, Deep State-ul american îl folosește pe Trump pentru a distruge ”jocul globalist multilateral” și a impune propriile reguli prin forță. Dintr-odată, SUA nu mai acceptă parteneri egali. Pentagonul, CIA și NATO au devenit instrumente de impunere a ”servituții” prin parteneriate strategice bilaterale. Odată ce Xi Jinping a menținut strânsele relații cu Vladimir Putin în ”operațiunea Ucraina”, China a fost retrogradată de Casa Albă și a intrat rapid în topul marilor inamici ai Americii. La pachet cu China și Rusia, contestatarii supremației dolarului sunt pedepsiți fără scrupule.

Noua doctrină a Casei Albe se bazează pe superioritatea militară absolută. Trump a propus un buget al apărării de 1,5 trilioane de dolari pentru 2027, o creștere masivă finanțată parțial prin tarifele impuse diverselor țări ”inamice” și prin cotizația aliaților NATO, substanțial mărită. ”Vom construi armata visurilor noastre”, a subliniat Trump, cu gândul la show-ul mediatic de după capturarea lui Maduro.

Noua abordare a SUA nu este nici pe departe una de izolare, ci mai degrabă o reproiectare a globalizării într-un format unipolar, unde Washingtonul devine arhitectul și maestrul de ceremonii al unei lumi redefinite după proiectul marilor corporații americane.

Dovezile sunt clare. Escaladarea intervențiilor în Orientul Mijlociu, intensificarea sprijinului pentru conflictul din Ucraina, ”extracția” lui Maduro, intenția de a cuceri Groenlanda și atacurile directe sau indirecte asupra membrilor de rang doi ai BRICS care au contestat supremația dolarului – toate sunt văzute ca manifestări ale unei doctrine de securitate ce plasează interesele și puterea americană deasupra oricărui aranjament multilateral. În Ucraina, deși negocierile avansează spre garanții de securitate, conflictul persistă ca instrument de presiune asupra Rusiei și aliaților BRICS. Iar membrii secundari ai blocului (precum Venezuela, Cuba sau Iran) sunt vizați direct, prin sancțiuni dure și acțiuni militare.

Trump a spus-o pe șleau: ”America First înseamnă că punem muncitorii americani și familiile americane pe primul loc. Ne protejăm granițele. Ne protejăm industriile. Și credem că cel mai bun mod de a avansa interesele Americii este să consolidăm securitatea Americii, să ne reconstruim armata și să susținem valorile noastre”. Noua retorică americană, deși centrată pe interese interne, a fost tradusă în politici externe care au subminat structuri multilaterale (vezi ieșirile recente ale SUA din 66 de organizații internaționale) și au accentuat o abordare tranzacțională și adesea unilaterală.

Bugetul masiv al Pentagonului, un argument central în logica ”America First”, a fost o declarație clară de intenție. ”Vom face armata noastră atât de puternică și de măreață, încât nimeni nu se va pune cu noi”, a afirmat Trump. Drept urmare, NATO nu mai este nici măcar teoretic o alianță defensivă, ci un instrument ofensiv de proiecție a puterii americane.

Viziunea Casei Albe amintește de un imperiu roman târziu, unde provincia primește ”pacea” doar prin supunere totală față de împăratul Cezar.

În concluzie, ceea ce globaliștii nu au realizat prin decenii de diplomație multilaterală și revoluții colorate, Trump încearcă să definitiveze acum prin forță, sub stindardul păcii și al interesului național. Intrăm într-o lume în care Washingtonul este singurul arbitru, iar ceilalți supraviețuiesc doar cu permisiunea împăratului.

În mod paradoxal, ”patriotul-pacifist” devine arhitectul unei globalizări mai brutale decât oricând.

Adrian Onciu