25 Februarie: – Monahia Mărturisitoare Nicodima Vasilache  35 ani de la nașterea sa la cer!

Maica Nicodima s a născut în 25 Aprilie 1912, la Galați!

A stat întemnițată timp de 6 ani la Arad,M.Ciuc, Oradea,Jilava,Craiova.
A fost înmormântată la Mănăstirea Tismana!
25 Februarie 1991

Monahia Nicodima Vasilache a venit pe lume la Galaţi, în ziua de 23 aprilie 1912, fiica binecredincioşilor Dumitru şi Maria Hristu, primind la botez numele Aneta. De mică s-a preocupat de învăţătură, reuşind să termine studiile liceale şi să predea o perioadă limba franceză la o şcoală din Galaţi. La 19 martie 1930 s-a căsătorit cu avocatul Solomon Vasilache, pe atunci chestorul poliţiei din oraş. Pentru simpatii legionare, cei doi au fost repudiaţi din viaţa socială odată cu instaurarea regimului comunist. Teama de a nu fi întemniţaţi de autorităţile comuniste, dar şi dorinţa de a schimba destinele frânte ale ţării prin suprimarea completă a libertăţii, i-a împins pe soţii Vasilache spre călugărie. Astfel, la povaţa părintelui Arsenie Boca, pe care îl cercetase la Sâmbăta de Sus în anul 1943, Aneta Vasilache bate la poarta mănăstirii vâlcene Bistriţa, în ziua de 15 mai, pentru a rămâne în slujirea Mirelui Hristos până la moarte. Soţul ei se închinoviase cu câţiva ani înainte tot la Bistriţa, primind numele de Vasile. În 11 martie 1947, la aceeaşi mănăstire, este tunsă în monahism sub mantia monahiei Olga Gologan, primind numele de Nicodima. În 1951, Patriarhul Justinian dispune mutarea unui grup mai mare de monahii de la Bistriţa la Tismana, pentru a reface rânduiala monahală, stricată de comunişti prin arestarea stareţului Gherasim Iscu. Aşa îşi începe maica Nicodima mucenicescul său periplu, trecând pe rând prin umilinţele şi iadul închisorii, prin numeroase trădări, denigrări şi acuze nedrepte, pe care le-a îndurat până la capăt.
Maica Nicodema era oricând gata să și dea porția de mâncare ori cămașa celor ce erau lipsite
Am fost arestată din București unde mă stabilisem după terminarea facultății, dar cum grupul din care făceam parte fusese organizat în Turnu Severin ancheta și procesul urmau să se desfășoare la Craiova. […]
Astfel, pe 17 noiembrie 1958 aveam să trec pragul Securității Craiova. […]
În celulă aveam două maici care la insistențele noastre ne mai învățau câte o rugăciune. […]
Cele două maici din celula noastră erau una ortodoxă, Maica Nicodema, cealaltă greco catolică, Maica Vianeea.
Maica Nicodema, Aneta Vasilache, era călugăriță la Mânăstirea Tismana. Era o femeie în jur de 45 de ani originară din Brăila. Fusese căsătorită și cum cei doi soți nu s au putut înțelege, se despărțiseră în liniște cu hotărârea ca amândoi să ia calea mănăstirii și așa au și făcut. Părintele Vasilache, ajuns arhimandrit, a fost și el condamnat de comuniști la ani grei de temniță și și a sfârșit zilele în închisoare. Aneta Vasilache s a călugărit și astfel a ajuns la Mănăstirea Tismana, cu numele de Maica Nicodema. În tinerețe urmase calea spiritualității legionare, împletind mai târziu gândul salvării neamului cu drumul călugăriei și al rugăciunii. Fusese arestată odată cu Părintele Veniamin, duhovnicul mânăstirii și cu Maica Tatiana, stareța, pentru găzduire de fugari. Începuseră anchetele pentru procesul mănăstirilor din nordul Olteniei, Tismana și Polovragi. La proces Maica Nicodema primise 25 de ani muncă silnică. Mândră și impulsivă din fire, își alesese pentru călugărie ca virtute umilința. Era bună, stăpânită și modestă. Binele îl făcea cu discreție, încât să nu se afle. Era oricând gata să și dea porția de mâncare ori cămașa celor ce erau lipsite. Zilele de post le ținea în felul ei: mânca o înghițitură din fiecare fel de mâncare și atât. Considera că drept exercițiu de înfrânare e mult mai greu când ți e foame să mănânci o înghițitură, decât să nu mănânci nimic.
Am reîntâlnit o în ultima parte a detenției la Oradea. Era la fel de curajoasă și neclintită în hotărârile ce le lua. În Vinerea Patimilor a refuzat să meargă la film împreună cu restul deținutelor, motivând că nu poate trece peste obligațiile ei de călugăriță. A fost pedepsită și a trebuit să suporte în plus și murmurele câtorva deținute care socoteau că prin atitudinea ei îngreunează situația tuturor. La vizionarea unui fotomontaj cu realizările a 20 de ani de guvernare comunistă, educatorul a căutat să o provoace:
– Ia spune, Vasilache Aneta, se compară ce au făcut comuniștii în 20 de ani, cu ce au făcut legionarii tăi?
La care maica a răspuns simplu și calm:
– Cum o să puteți compara, domnule educator, realizările pe timp de 20 de ani cu cele efectuate în patru luni. Și apoi, oricum lumea merge înainte și orice regim ar fi fost, evoluția tehnicii și civilizației n o poate opri nimeni.
Răspunsul nu a fost pe placul educatorului, nici al ofițerului politic.

După scurt timp a urmat eliberarea prin grațierea din 1964 și Maica Nicodema a revenit la Mănăstirea Tismana. După câțiva ani am întâlnit o întâmplător la Catedrala din Craiova, zâmbitoare, cu aceeași privire limpede, fără ascunzișuri. Ne am îmbrățișat cu multă căldură… S a stins la Mănăstirea Tismana, acolo unde ani de zile s a rugat și a sperat în înnoirea spirituală a acestui neam greu încercat
(Mărturia Vioricăi Stănulețiu Călinescu – Lacrima prigoanei, Vol. II, editura Gama, 1997, pp. 195 196, 198 199)

A trecut la cele venice „la 25 februarie 1991, la o zi după ce se împlineau 5 ani de la plecarea la cele cerești a maicii Tatiana, împreună pătimitoare cu dânsa. Au fost înmormântate alături în liniştitul cimitir al Mănăstirii Tismana; pe cruce este scris: Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile”