Distribuie articolul

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrarea de înlocuire a stației de pompare a apei potabile, amplasată pe strada Valea Seacă din municipiul Cluj-Napoca. Cu acest prilej au mai fost înlocuite tablourile de automatizare și cel electric, precum și instalația hidraulică.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „În paralel cu investițiile pe care le derulăm pentru a extinde rețelele de apă și de canalizare, ne peocupăm și de optimizarea celor existente, pentru a fi mereu în pas cu ritmul intens al dezvoltării unor zone. ”

Stația de pompare, formată dintr-un grup de trei pompe, deservește localitățile Popești, Corușu, Săliștea Nouă din comuna Baciu, respectiv satul Săliștea Veche din comuna Chinteni.

Necesitatea realizării acestei investiții a fost determinată de întreruperile repetate și presiunea insuficientă a apei, probleme apărute, în principal, în urma dezvoltărilor imobiliare din ultimii ani.

Astfel, în contextul în care vechiul grup de pompe nu mai făcea față, noile echipamente vor asigura creșterea debitului de apă furnizat de la 12 mc/h la 30 de mc/h.

Investiția, finanțată din fondurile Companiei de Apă „Someș”, face parte dintr-un proiect mai amplu de înlocuire a nu mai puțin de 13 pompe, valoarea totală a contractului de achiziție fiind de 835.480 euro, la care se adaugă TVA.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: