În ziua de 22 februarie 1949 – așadar, la 14 zile după ce colonelul Ion Uță și alți partizani fuseseră lichidați de trupele de Securitate în cursul unor operațiuni distincte, și la 10 zile după lovitura de la postul de Jandarmi din Teregova –, lucrurile se precipită iremediabil, alunecând într-o nouă spirală a sângelui.
Partizanii Romulus Marițescu, Martin Moatăr și Gheorghe Urdăreanu îi prind pe doi comuniști teregoveni, cunoscuți informatori ai Securității – Gheorghe Munteanu și Meilă Cherciu –, în timp ce aceștia se deplasau cu căruțele pe valea pârâului Teregova. Copilul lui Munteanu o rupe la fugă și reușește să alerteze compania din comună în jurul orei 13.45. Partizanii n-ar fi răpit sau împușcat un copil, și-au asumat riscul ăsta. Duși la locația celorlalți luptători, informatorii sunt bătuți și împușcați în grabă de Romulus Marițescu. Între timp, trei companii ale Batalionului 5 Securitate porniseră în urmărirea lor. Va urma bătălia de la Pietrele Albe. Și după aceea nimic nu va mai fi la fel.
Mai jos, fotografiile pe care securiștii le-au făcut trupurilor neînsuflețite ale celor doi turnători care le terorizau familiile partizanilor din Teregova și Rusca Teregovei, băgând oameni nevinovați în aresturi și pușcării (arhiva personală / sursa CNSAS). Pentru că i-a ucis (dar și pentru alte fapte similare, fiindcă cei doi n-au fost singurii comuniști care au mușcat pământul din cauza lui), Romulus Marițescu va ajunge în fața plutonului de execuție, întreaga sa familie urmând să fie deportată (alături de cea a lui Spiru Blănaru).
Răzvan Gheorghe


Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

