Distribuie articolul

Înainte de a fi suveranist, Viktor Orban este ungur. Românii au fost singurii suveraniști care NU au fost invitați la Budapesta cu prilejul demonstrației geopolitice organizată de Orban în plină campanie electorală. Pentru a se acoperi toată zona, premierul Ungariei a organizat în ultimile zile, trei evenimente: întrunirea CPAC (Acțiunea Politică Conservatoare), adunarea grupului ,,Patrioți pentru Europa” din Parlamentul European și vizita președintelui Poloniei Karol Nawrocki, fixată nu întâmplător chiar în aceeași zi în care evolua pe scenă facțiunea „patriotilor UE”.

Imaginea s-a vrut a fi una de unitate în jurul lui Orban, indiferent de divergențele care există între grupările suveraniste din Europa și nu numai.

Românii însă nu au avut loc. Nu a fost invitat nici Călin Georgescu ca președinte ales al României, simbol al persecuției globaliste care a anulat alegerile într-o țară membră UE, nici George Simion, președintele celui mai important partid suveranist din România. În schimb, Viktor Orban l-a invitat la CPAC Budapesta, pe Igor Dodon, președintele Partidului Socialist din Republica Moldova, care s-a întreținut cordial cu Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei! Ce legătură au conservatorii cu socialistii, doar Viktor si Peter pot desluși, posibila explicație maghiară fiind faptul că tovarășul Dodon susține că Basarabia nu este România și că limba moldovenească este „ceva” cu totul diferit de limba română. Prin asta Dodon este conservator și suveranist. Cam la fel, dar în alt „gen”, ca patrioata suveranistă AFD din Germania, Alice Weidel, care este lesbiană, măritată cu acte în regulă cu o doamnă din Sri Lanka, în timp ce combate sus si tare imigratia! Dar pentru Viktor Orban, care combate la fel, asta nu contează, Alice Weidel a fost în primul rând pe scena lui de la Budapesta. Probabil și pentru acest aspect, președintelui Poloniei, om serios în general, i-a fost prea mult să apară lângă ungur chiar la aceeași oră cu Alice, alegând „doar” aceeași zi, după ce s-a spălat „igienic” pe mâini în fața propriului popor cu câteva declarații de scuză privitoare la prezența lui în Ungaria.

Politica lui Viktor Orban este „mare”, adică largă, încăpând în ea toate vaxinurile din plandemie ca obligativitate, așa cum încape acum toată lumea, de la Alice până la Trump, Netanyahu, Dodon, mai puțin românii, pentru că sunt…români. Iar românii ar trebui să conștientizeze, să priceapă acest lucru, altfel cădem în marja subțire cuprinsă între derizoriu/naivitate și trădare

Indiferent de câte „mâini întinse”, de câte „semnale” se dau dinspre zona noastră suveranistă către Budapesta, dinspre partea maghiară, totul s-a oprit, se oprește si se va opri, la Graniță. Pentru că despre asta este vorba.

Dr. Mihai Târnoveanu

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: