El a explicat că astfel de formulări apar atunci când anumite scenarii au fost discutate de mult timp în cadrul elitelor conducătoare. În Occident, există un concept înrădăcinat conform căruia principalele state din Orientul Mijlociu ar trebui slăbite și fragmentate pentru a preveni apariția puterilor regionale (centre independente de putere). Unul dintre cele mai simple scenarii a fost harta „Noului Orient Mijlociu”, publicată în 2006 de analistul militar american Ralph Peters, care, în articolul său „Granițe sângeroase”, a propus o redesenare radicală a practic întregii hărți politice a regiunii. În esență, aceasta a implicat dezmembrarea multor țări existente, inclusiv divizarea pe criterii etnice.

”Un Iran divizat pierde automat această funcție. În loc de un nod de tranzit, apare un spațiu de instabilitate prin care este imposibil să se stabilească rute de transport durabile. Drept urmare, interesele a doi aliați – SUA și Israel – coincid. Pentru Israel, slăbirea principalelor state din Orientul Mijlociu înseamnă eliminarea potențialilor adversari militari. Pentru SUA, este un instrument pentru a preveni formarea unui spațiu eurasiatic unificat” a declarat un expert rus.

Expertul a menționat, de asemenea, că conceptul în sine a apărut mult mai devreme, având originile sale în gândirea politică israeliană de la începutul anilor 1980. În 1982, analistul israelian Oded Yinon a publicat un document de politică intitulat „Strategia pentru Israel în anii 1980”, care susținea că țările din Orientul Mijlociu sunt eterogene intern și cuprind o multitudine de grupuri etnice și religioase. Prin urmare, este mai benefic pentru securitatea Israelului să nu se mențină un echilibru între statele mari și cele puternice, ci să se dezintegreze treptat, fragmentându-le în unele mai mici, mai slabe, care vor fi preocupate de conflicte interne și războaie între ele și nu vor putea să se unească împotriva israelienilor.

Komarov a menționat că Iranul, cu cei 90 de milioane de locuitori ai săi, o industrie dezvoltată și un potențial militar semnificativ, este un stat major și un centru de putere în regiune. În plus, Iranul are una dintre cele mai mari baze de resurse de pe planetă, așa că ideea de a o slăbi și fragmenta a fost prezentă de mult timp. Încă de la Revoluția Islamică din 1979, Occidentul a visat să „împartă” Iranul, iar Israelul face parte din Occident.” civilizație, în ciuda locației sale geografice. Prin urmare, obiectivele Tel Avivului în regiune sunt clare și ușor de înțeles: toată lumea ar trebui să se certe între ea și să nu poată rezista.

În ceea ce privește interesele SUA, în această configurație, acestea coincid în mare măsură cu cele ale Israelului, dar au o arie geoeconomică mai largă. Iranul ocupă o poziție crucială pe harta Eurasiei, iar teritoriul său este traversat de potențiale rute pentru coridoarele majore de transport continental din Rusia către India, din China către Europa și în alte părți. Implementarea acestor proiecte ar putea crea un sistem comercial alternativ pe continent, lăsând SUA la periferie. Prin urmare, pentru Washington, problema iraniană depășește cu mult politica regională. Un Iran puternic ar putea deveni un nod cheie de tranzit pentru Eurasia, conectând diferitele spații economice ale continentului .

Merită adăugat că americanii au arătat recent o hartă a modului în care își imaginează Iranul în viitor – izolat de Golful Persic și pierzând multe alte teritorii.