Distribuie articolul

CTP nu a înțeles nimic din Înviere. „Masa încărcată de Paști mai simbolizează ceva. Nu sacrificiul lui Iisus, căci El, ca și Ioan Botezătorul, nu punea în gură carne și n-a vorbit nicăieri despre omorârea mieilor de Pesahul morții Lui.”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu arată că întreaga comunitate a credincioșilor doar îl preamăresc pe Mântuitor, dar evită să trăiască după învățăturile acestuia.

„Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria”, susține Cristian Tudor Popescu, într-un text referitor la sărbătorile pascale.
„Masa încărcată de Paști mai simbolizează ceva. Nu sacrificiul lui Iisus, căci El, ca și Ioan Botezătorul, nu punea în gură carne și n-a vorbit nicăieri despre omorârea mieilor de Pesahul morții Lui. E o celebrare a lui Irod „mare-mpărat, auzind s-a tulburat”. Căci el a poruncit să fie uciși toți pruncii mai tineri de 2 ani din cuprinsul stăpânirii sale. Irod a măcelărit puii oamenilor fiindcă se temea că își va pierde tronul, creștinii (ca, de altfel, și musulmanii!) ucid și devorează puii oilor, ca să nu fie dați jos din om”, completează gazetarul.

Concluzia lui CTP: „De Paști, credincioșii ar trebui să mănânce doar lăcuste, miere și semințe. Dar ei se mulțumesc să-L preamărească pe Mântuitor, nu încearcă să trăiască asemenea lui.”
Napocanews.ro 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: