Distribuie articolul
În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia. La finalul slujbei, conform tradiției bisericești din această zi, ierarhul a oficiat rânduiala spălării picioarelor.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația zilei a patra din Săptămâna Mare – Sfânta și Marea Joi. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat rolul și importanța Sfintei Liturghii în viața Bisericii, explicându-le credincioșilor prezenți că, în Joia Mare, la Cina cea de Taină, Domnul Iisus Hristos a instituit Sfânta Liturghie, care este „Ospățul credinței”, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

De asemenea, a subliniat importanța participării la Sfânta Liturghie, îndemnându-i pe credincioși ca, cel puțin duminica, să își dedice două ore și să participe la slujbă.

 

În cadrul Liturghiei, ierarhul a sfințit pâinea și vinul, acestea fiind numite în popor „Paști”. Credincioșii le vor putea primi începând de sâmbătă, 11 aprilie, ora 10:00, de la Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la demisolul Catedralei Mitropolitane. Pentru acest an s-au pregătit 15.000 de recipiente, acestea fiind pregătite cu ajutorul voluntarilor Catedralei Mitropolitane, al voluntarilor din asociațiile de tineret ale Arhiepiscopiei Clujului, precum și al angajaților de la Centrul Eparhial, conform consilierului economic al Arhiepiscopiei Clujului, ec. Sorin Câlea.

Rânduiala spălării picioarelor

În Sfânta și Marea Joi o rânduială specifică este spălarea picioarelor, ceremonial oficiat în catedrale, biserici și mănăstiri. Ierarhul sau starețul mănăstirii spală picioarele celor aflați mai jos în ierarhie, reluând astfel momentul spălării picioarelor apostolilor de către Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină. Această rânduială este o pildă de dragoste și un îndemn dumnezeiesc la smerenie și la iubirea aproapelui.

La finalul Liturghiei, urmând exemplul Mântuitorului Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, încins cu un ştergar, a spălat picioarele a doisprezece clerici și teologi.

 

Importanța zilei

Slujba de astăzi a amintit de Cina cea de Taină, când Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Sfânta Euharistie. În cadrul Proscomidiei a fost scos și pregătit un Agneț special, sfințit în cadrul Liturghiei, care va fi uscat și sfărâmat a treia zi de Paști, la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, prunci nou botezați sau în alte situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată tot anul în chivotul de pe Sfânta Masă a Altarului.

Darius Echim / Mitropolia Clujului

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: