Deraierea discursului public și atacul la persoană

Totul a pornit de la o postare în care domnul Caramitru a ales să folosească un limbaj agresiv, recurgând la atacuri directe la inteligența interlocutorului și la acuzații nefondate la adresa Bisericii și a clerului, pe care le-a formulat astfel:

„”Dl Agachi – dupa ce înjuri pe toata lumea care e normala la cap in tara asta – poate te ocupi si de jegurile de la tine din organizație ? Doar zic și eu așa. Dacă te duce mintea. Am dubii. Pari super low aichiu băiețel. Ați ajuns să înjurați intelectualii și teologii și să venerați trădătorii și interlopii și prostii. Lui Iisus i-ar fi rușine de voi” (A. Caramitru).”

Sancționarea lipsei de decență și retragerea din dialog

În fața acestor cuvinte grele, părintele Adrian Agachi a intervenit pentru a trasa o limită clară a bunului-simț, anunțând ferm că refuză să valideze printr-o polemică un discurs coborât la un nivel inacceptabil:

„Domnule Caramitru, Este ultima dată când mai răspund la o postare a dumneavoastră. Modul în care ați ales să formulați ultima poziție, total lipsit de eleganță și respect elementar, mă obligă să mă retrag din acest dialog la distanță, care a alunecat în sfera suburbanului. Nu veți găsi nimic injurios în postările mele, lucru care probabil deranjează întrucât face o argumentare în această direcție practic imposibilă. Cât despre „jegurile” din „organizație” prin care probabil desemnați clericii ortodocși și Biserica Ortodoxă Română, aceste exprimări demonstrează suficient claritatea morală și experiența dumneavoastră spirituală. Cum era acel citat din Nicolae Steinhardt din Sâmbăta Mare prin care îi criticați pe alții? Vi se potrivește perfect.”

Răbdarea ocărilor ca model de conduită spirituală

Trecând de la simplul aspect comunicațional la cel pur duhovnicesc, preotul a explicat că ignorarea jignirilor personale nu este o dovadă de slăbiciune, ci o asumare a modelului oferit de Hristos și a datoriei sale pastorale de a nu răspunde cu ură:

„Cât despre injuriile pe care mi le aduceți direct, nu vă voi da niciun moment satisfacția de a răspunde la fel. Nu doar pentru că sunt o persoană neimportantă, cu care vă pierdeți timpul prețios, ci și pentru că este împotriva oricărei comportări creștine elementare. În plus, în fișa postului meu de comunicator, dar și în cea a slujirii ca preot, răbdarea ocărilor este un punct pivotal. Înseamnă urmarea căii lui Hristos care a răbdat până la Cruce și moarte batjocorirea din partea oamenilor. Sunt gata să iert, să uit și să trec mai departe. Răsplata spirituală este foarte mare și imediată. Sufletul care rabdă ocările dobândește marele dar al liniștirii duhovnicești depline. Sper să îl dobândiți într-o bună zi.”

În încheiere, pentru a demonta definitiv acuzațiile inițiale legate de atitudinea instituțională a Bisericii, părintele a clarificat dogmatic diferența esențială dintre iubirea aproapelui și închinarea datorată exclusiv lui Dumnezeu, finalizându-și intervenția cu o rugăciune pentru pacea celui care l-a atacat:

„Totodată, pentru a răspunde părții finale, nu înjurăm și nu venerăm pe nimeni dintre oameni, stimate domn. Nu înjurăm pe ceilalți, pentru că noi ne iubim aproapele, nu îl ocărâm. Așa ne-a învățat Hristos. Pe de altă parte, nici nu venerăm pe cineva, pentru că nu ne închinăm oamenilor, ci lui Dumnezeu. Îmi doresc să întelegeți într-o bună zi care este calea Adevărului. Mă voi ruga pentru dumneavoastră să vă găsiți liniștea și pacea. Dumnezeu să vă ierte și să vă binecuvânteze! Hristos a înviat!”