Savatie Baștovoi: De ce ne este greu să ne înțelegem?

Pentru că neînțelegerea a devenit Tradiție. Orice încercare de a înțelege este percepută ca un atac la ierarhie, atac la BOR, la tradiție, la tradiția noastră românească. „Așa e tradiția la noi!” răspund toți cei care nu știu de ce fac sau rostesc ceva greșit ori fără sens.

De pildă, tradiția de a publica și republica liturghierul cu greșeli discutate anterior de Sfintii Părinți. Girul Sfîntului Sinod sau al unei mitropolii face ca orice întrebare legată de sensul greșit să fie perceput ca un atac la BOR.

Dar dacă vom folosi ca argument o altă carte tipărită de Patriarhia Română cu binecuvîntarea Patriarhului, oare se va mai considera o necuviință această încercare de lămurire? Sper ca prin acest demers singurii care se vor ciocni să fie doar redactorii ce îngrijesc edițiile.

Căci despre cum este posibil ca in ultimii treizeci de ani nici un episcop să nu fi citit cărțile legate de Liturghie editate de Patriarhie, este o întrebare pur retorică.

În liturghierul românesc actual rugăciunea la sfințirea darurilor folosește expresia „slujbă duhovnicească”, deși sfîntul Nicolae Cabasila, în Tîlcuirea la Liturghie editată la aceeași editură a Patriarhiei, face un întreg comentariu al expresiei „slujbă cuvîntătoare”, formulă care se regăsea în liturghierele vechi. Prin „slujba cuvîntătoare” se face diferența față de partea pregătitoare a Liturghiei (Proscomidia), în care preotul aduce o slujbă lucrătoare, tăind pîinea, turnînd vinul și apa, purtînd apoi darurile cu mîinile sale de pe jertfelnic pe masa altarului. Toate aceste acțiuni, deși sînt „duhovnicești”, adică nu se varsă sînge de vițel ca în Vechiul Testament, totuși sînt făcute de preot, nu de Dumnezeu Însuși ca în cazul sfințirii darurilor, unde preotul doar cuvîntează, iar Dumnezeu lucrează. Prin urmare, expresia „slujbă cuvîntătoare” este esențială, este exactă, este singurul loc unde se folosește și nu poate fi nicidecum înlocuită de expresia „slujbă duhovnicească” prin care poate fi numită orice altă rugăciune făcută de creștini înafara Liturghiei.

Faptul că Sfinții Părinți consacrau tomuri de tîlcuiri pentru un cuvînt, ceea ce se întîmpla și la Sinoade, iar noi putem nesocoti orice sens sfînt printr-o simplă zeflemea întărită pe nevoia de actualizare a limbii liturgice, este un alt motiv pentru care nu vorbim și nu credem toți la fel.

Scriu aceste lămuriri cu toată dragostea pentru toți cei ce iubesc „podoaba Casei lui Dumnezeu”, încredințat fiind că Dumnezeu Se coboară la noi și dacă nu cunoaștem toate înțelesurile, dar și că orice înțeles nou descoperit ne face să trăim mai deplin bucuria împărtășirii cu Trupul și Sîngele Lui.

Hristos a înviat!

Savatie Baștovoi