Augmentarea poeziei

Poezia nu este despre versuri și lucruri exterioare, ci despre emoția interioară a inimii. Poezia nu este ceea ce vezi și citești, ci emoția pe care o simți adânc în tine. Este o definire a simțurilor, a emoției și a tentației. Cred că în lume există trăirea și trăirea poetică. Unii oameni au ales să trăiască poetic; majoritatea doar trăiesc, fără să știe ce au în interiorul sufletului, ca un diamant care strălucește fără să fie perceput de rațiune: poezia. Versurile sunt doar ambalajul, iar poezia este conținutul. Poezia este emoție trăită la limite. Iar dincolo de limite este absolutul sau veșnicia. Versurile, pentru a deveni poezie, se scriu cu iubire, iar cerneala este sânge albastru moștenit de la zei. Poezia este febra emoției care, la temperaturi înalte, îl face pe poet să vorbească cu îngerii din cer și din trupuri. Poetul este condamnat să-și mănânce laurii până devine o frunză în bătaia destinului. Să scrii poezii este un curaj nebun, ca al unui sinucigaș în ziua Învierii. Poezia îl naște și renaște pe poet.

Poetul este una cu poezia sa. Sunt inseparabili, așa cum este pământul de cer, imanentul de transcendent și bărbatul de femeia lui. Poezia este muzica pe care o scrie poetul când cuvintele nu-l mai ascultă. E muzică scrisă cu literele cuvintelor. Poezia este muza pe care poeții nu mai ajung să o iubească, ci doar să o trăiască. Plenar și la limită. Și astfel poetul devine poezie cu picioare, ochi, suflet, mâini și dorințe. Secretul poetului este însăși poezia. Ea devine unul, iar el ajunge una, într-o geneză genetică a genului androgin. Poezia și poetul sunt tu și eu în același timp și spațiu, într-o singură ecuație a emoției, care zguduie sufletul și înroșește inima. Poezia este de fapt emoția ancestrală până la limitele sufletului trăit, nu consumat. Poezia este emoția plastică a ideii născute din Cuvânt. Poetul Grigore Vieru susținea că ”nimeni nu ştie mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii.” Dar secretul s-a născut din acel Cuvânt care este la baza creației. Versurile sunt plămădiri ale cuvintelor care se reîntorc la cuvântul primoridal – abstract și transcendent. Poezia este astfel parte a Ființei, autentică ființare. Poezia respiră poetul de la începuturi, de când a fost cuvântul. Prima emoție a genezei, peste ape, a fost poezia celui creat, care este creator: poetul. Iar ”mireasa” poetului întru ființare este poezia. Nunta nunților.

Ionuț Țene