Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu: „Pe Părintele Ioan Iovan l-a iubit mult Dumnezeu, pentru că mult a suferit!” – la 18 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Iubirii (+17 mai 2008)

„Caterisirea Părintelui Ioan Iovan m-a durut mai tare decât toate

Arestarea mea a venit curând după plecarea sa. Nu l-am mai văzut lungă, lungă vreme. În închisoare am aflat despre soarta Părintelui Ioan de la persoanele care veneau treptat, treptat să se alăture șirului lung de deținute politic. Am știut ce pelerinaje nesfârșite veneau la Vladimirești, cum veneau oamenii cu miile ca să-l asculte și să ceară sfat pentru vremurile din ce în ce mai încrâncenate. Cum au venit apoi vijeliile și peste mănăstire, caterisirea părintelui, arestările și condamnarea. Caterisirea m-a durut mai tare decât toate. Oare cum o fi suportat Părintele ura aceasta nedreaptă?

După 1989 l-am căutat pe Leonida Plămădeală, acum mitropolit al Ardealului. De la Înaltul Antonie am aflat că l-a repus în calitatea sa de preot pe Părintele Ioan și că în prezent se află la mănăstirea Plumbuita.

„Doamne, Dumnezeule, ce revedere!…”

L-am rugat pe fratele meu să mă însoțească și într-o superbă zi de duminică, în plină vară, ne-am prezentat la Sfânta Liturghie, la Plumbuita. Părintele Ioan era acolo, slujea, dar nu era nicio posibilitate de a ajunge până la altar. Era așa de ticsită biserica, încât nici în genunchi nu aveai cum să stai. În timpul predicii se lăsase o liniște atât de mare încât glasul Părintelui se auzea până în pridvor. Fratele a întrebat cine predică și mai multe voci indignate de ignoranța lui au răspuns apăsat: „dar e părintele Ioan!!!”. Fratele m-a sfătuit să-l aștept pe treptele bisericii, deoarece mulțimea se strânsese în semicerc în fața lui, așteptând să primească o binecuvântare. Sfatul a fost bun. Părintele, cu epitrahilul peste haina călugărească, a ieșit în fața mulțimii, numai că s-a oprit uluit de îndrăzneala unei femei care l-a oprit în mijlocul treptelor. Nu mai spun cât de indignată era mulțimea. Am văzut că nu mă recunoaște și i-am spus dintr-o răsuflare: „Sărut mâna, Preacuvioase, iertați-mi cutezanța, sunt Pazi Oțel, forsista (membră a Frăției Ortodoxe Române Studențești – nota mea)”. Abia atunci Părintele Ioan m-a recunoscut și m-a îmbrățișat cu atâta putere, că mi-au dat lacrimile.
Mi-a învelit capul în sfântul epitrafil și m-a binecuvântat murmurând mereu: „Doamne, Dumnezeule, ce revedere!… ce revedere!…” apoi s-a adresat mulțimii: „Iertați-mă, oameni buni, dar tocmai am îmbrățișat o soră bună ce pentru mine moartă a fost și a înviat! Doamne, Dumnezeule, ce întâlnire!”.

În timp ce le vorbea oamenilor, m-am întors și eu cu fața către ei și mi s-a părut că văd deasupra capetelor două siluete tinere: Pazi Oțel și Silviu Iovan, scăldați într-o oră albastră. Erau doi frați forsiști ce ne făceau semn de salut cu fluturare de mâini”.

Aspazia Oțel Petrescu

Sursa: Florin Palas