Distribuie articolul

Festivalul Internațional de Film Transilvania marchează în 2026 un sfert de secol de existență, iar ediția aniversară promite să fie una dintre cele mai ample din istoria sa. Cu 204 filme din întreaga lume, invitați internaționali, expoziții, spectacole și proiecții speciale, TIFF 2026 își propune să celebreze nu doar cinemaul, ci și comunitatea care l-a făcut posibil. 

În deschiderea conferinței de presă, președintele festivalului, Tudor Giurgiu, a vorbit despre legătura emoțională construită între festival și public de-a lungul celor 25 de ani. Pornind de la un mesaj primit după prima ediție de la o voluntară care mărturisea că întoarcerea la viața obișnuită după TIFF este „tare ciudată”, Tudor Giurgiu a subliniat că sentimentul de apartenență și de comunitate nu s-a schimbat nici astăzi.

Ediția din acest an va aduce la Cluj 204 filme, dintre care 172 de lungmetraje și 32 de scurtmetraje, provenite din toate colțurile lumii, de la Kazahstan și Uruguay până la Hong Kong și Africa de Sud.

Un an bun pentru filmul românesc

Directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, a descris 2026 drept „anul debutanților” în cinematografia românească. Secțiunea Zilele Filmului Românesc va aduce în prim-plan numeroși cineaști aflați la primul lungmetraj, inclusiv actori care trec în spatele camerei de filmat, precum Valeriu Andriuță, Maria Popistașu sau Cristian Bota.

Mihai Chirilov a remarcat și diversificarea tematică a filmului românesc contemporan, care începe să experimenteze tot mai mult cu genurile cinematografice.

Programul include și documentare puternice, precum „Pionul lui Lenin”, coproducția România-Republica Moldova regizată de Dragoș Turea, sau „Delta sălbatică”, noul proiect al echipei care a realizat documentarul „România sălbatică”.

Nadia Comăneci și Aidan Gillen, printre invitații speciali

Una dintre cele mai așteptate prezențe ale ediției va fi Nadia Comăneci, care va participa la G
ala de deschidere. Publicul va putea vedea și un fragment din documentarul dedicat sportivei, aflat în prezent în producție și programat pentru lansare anul viitor.

Festivalul îl va avea ca invitat special și pe Aidan Gillen, cunoscut publicului larg pentru rolurile din serialele Game of Thrones, Peaky Blinders și The Wire. Actorul va veni la Cluj pentru prezentarea a două filme incluse în programul festivalului.

Marilyn Monroe, Corneliu Porumboiu și un nou premiu TIFF

Ediția aniversară va include și o serie de omagii dedicate unor personalități marcante ale cinematografiei. TIFF va celebra centenarul Marilyn Monroe printr-o expoziție și prin proiecția filmului de închidere „Unora le place jazzul”, într-o versiune restaurată.

Actrița Anda Onesa va primi Premiul de Excelență al TIFF, iar cineastul Corneliu Porumboiu va fi celebrat printr-o retrospectivă integrală și prin acordarea unui Trofeu Transilvania special.

Tot în premieră, festivalul introduce Premiul Janovics Jenő, destinat unei personalități care a influențat decisiv cinematografia mondială. Primul laureat va fi cineastul și managerul cultural polonez Roman Gutek.

TIFF între nostalgie și provocările prezentului

Aniversarea celor 25 de ani se reflectă și în structura programului. Organizatorii propun o secțiune dedicată filmelor care împlinesc la rândul lor 25 de ani, dar și o amplă retrospectivă de comedie neagră, construită în jurul ideii de libertate artistică și a limitelor umorului în societatea contemporană.

În același timp, festivalul continuă tradiția proiecțiilor în spații neconvenționale. Anul acesta, una dintre cele mai spectaculoase locații va fi Stațiunea de Cercetare Horticolă a USAMV Cluj, unde publicul va putea participa la un târg de produse locale și la o proiecție în aer liber.

După 25 de ani, TIFF pare să rămână fidel aceleiași idei care l-a consacrat: cinemaul nu este doar o succesiune de filme, ci un spațiu al întâlnirilor, al emoțiilor și al poveștilor împărtășite. Iar ediția aniversară din 2026 își propune să transforme această idee într-o sărbătoare de zece zile dedicată publicului care a crescut odată cu festivalul.

TIFF 2026 va avea loc la Cluj-Napoca între 12 și 21 iunie.

Foto: arhiva personală

Alina Maria Iuga

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: