Zilele Clujului au continuat sâmbătă cu o nouă zi plină de energie, culoare și evenimente pentru toate vârstele, în peste 40 de locuri din oraș.
Clujenii și vizitatorii s-au bucurat de concerte, spectacole, activități pentru copii și familie, ateliere, gastronomie internațională, expoziții, tururi ghidate, demonstrații sportive și momente dedicate comunității.
Explozie de confetti și magie stradală în centrul orașului
Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a fost Parada Zilelor Clujului, care a adus în centrul orașului confetti colorate, personaje spectaculoase, muzică, dans și bucuria de a fi împreună. Seara, Piața Unirii a găzduit Seara de Muzică Clasică, cu participarea Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, urmată de concertul-eveniment „Notte d’amore”, susținut de Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Corul Operei Maghiare de Stat din Cluj-Napoca, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.



Parcul Central a fost, și sâmbătă, unul dintre punctele principale ale sărbătorii, cu Festivalul de Vin, Târgul Meșterilor Populari, Promenada Cărților, ateliere pentru copii, activități pentru mediu, Fun Zone, activități sportive, standul campaniei „Adoptă un prieten pe viață”, caiac pe Lacul Chios și momente dedicate familiilor.
O singură masă, sute de povești pe strada Iuliu Maniu
Pe strada Iuliu Maniu, evenimentul „Midnight Snack”, susținut de Vodafone, a adus comunitatea la aceeași masă, într-un format dedicat hranei sustenabile, producătorilor locali și bucuriei de a împărți gusturi și povești în spațiul public.
Parcul Feroviarilor a găzduit activități educative, ateliere IT, demonstrații de robotică, EDUSPHERA – educație imersivă, Picnic Boutique, Handmade Transilvania și Forumul Proiectelor Europene pentru Cartierul Iris.
Pe malurile Someșului, la Plaja Grigorescu, avanpremiera Vamos a la Playa 2026 a adus expoziții, ateliere, dans, picnic și muzică.
Strada Potaissa și Zidul Cetății au fost animate de Tabăra Istorică, cu ateliere medievale, reconstituiri, lupte de gladiatori, demonstrații de meșteșuguri și spectacole cu foc.
În același timp, Noaptea Muzeelor a deschis porțile mai multor spații culturale, printre care Turnul Pompierilor, Turnul Croitorilor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Muzeul Militar „Mareșal Constantin Prezan”.
Programul zilei a fost completat de evenimente în Piața Muzeului, pe strada Universității, pe Bulevardul Eroilor, în bazele sportive Gheorgheni și La Terenuri, în Parcul Zorilor, la Iulius Parc, Cinema Dacia, Cinema Mărăști, Cluj Hub și în alte spații culturale ale orașului.
Zilele Clujului continuă duminică, 24 mai, cu noi activități dedicate comunității. Programul complet este disponibil pe site-ul evenimentului: zileleclujului.ro/2026
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca alături de comunitate.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

