21/22 iunie 1941 – „Români vă ordon: Treceţi Prutul!“
Istoricul Gheorghe Buzatu despre reacția românească la agresiunea sovietică din 1940, când au fost ocupate Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. Aprecieri actuale despre „războiul criminal”
„În 1940, URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţe militare provincii (ori părţi din provincii) româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării, iar aceasta nu era totul, întrucât URSS urmărea să-şi apropie şi alte porţiuni ale României ciuntită în iunie-septembrie 1940, aşa după cum, în noiembrie 1940, aflat în vizită la Berlin, Molotov i-a precizat lui Hitler. Oricum, agresiunea URSS din zorii zilei de 28 iunie 1940 a declanşat reacţia în lanţ care, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari.
„În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România era în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând), iar că, mai apoi, starea de război a rezultat din jocul alianţelor în anii 1941-1942. Campania României în Est (Războiul Sfânt, cum a fost denumit dintru început) a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea întregului popor român, a partidelor istorice şi a Monarhiei, mai puţin de suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Cântecul Basarabiei, lansat în noaptea de 21/22 iunie 1941, după faimosul îndemn “Români vă ordon: Treceţi Prutul! “ al generalului Ion Antonescu:
Azi-noapte, la Prut,
Războiul a-nceput…
Românii trec dincolo iară,
Să ia, prin arme şi scut,
Moşia-răpită astă-vară…
(…) De asemenea, este extrem de dificil a se face o distincţie între Mareşalul Antonescu, în postura de “criminal de război” şi poporul român, care l-a urmat până la 23 august 1944. Or, din cunoaşterea cea mai superficială a realităţilor istorice, este imposibil de culpabilizat, o dată cu Mareşalul, şi poporul român, cum că ar fi pregătit, declanşat, purtat şi finalizat un… “război criminal”…
Conchidem că între a ridica la rangul de „criminal de război” pe cel de-al III-lea mareşal al României şi a culpabiliza un popor ori statul român şi armata sa, nu-i decât un pas – tentativă periculoasă, cu efecte greu de întrevăzut. Amintesc, în context, că în 1946, la Nürnberg, judecătorii au avut serioase reţineri în ceea ce priveşte trecerea Marelui Stat Major al Armatei Terestre Germane în rândul organizaţiilor criminale; pe când, deducem, pentru România, acest lucru nu pare exclus a se încerca. De altfel, în nenumărate alte situaţii, anterioare ori posterioare, în ochii asasinilor, atâtea dintre personalităţile trecutului au avut “cinstea” de-a fi fost plasate tot în rândul… „criminalilor”: Mihai Viteazul, T. Vladimirescu, N. Iorga, Iuliu Maniu s.a. Şi, desigur, ce-a mai rămas din toate poveştile astea? Concluzia ce se impune nu poate fi decât una singură: Crime şi criminali nu-s termeni ce trebuie lăsaţi în seama politicienilor!
Florin Palas

Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

