Parchetul General cere în instanţă condamnarea la o pedeapsă cu suspendare a unui bărbat din Cluj, acuzat că a postat mesaje pe Facebook în care a dus ameninţări la adresa unor judecători.
„În cursul lunii august 2025, inculpatul a îndemnat publicul, pe platforma online Facebook, să săvârşească infracţiuni (de omor, de omor calificat şi/sau de ultraj judiciar) împotriva magistraţilor români şi a membrilor de familie ai acestora.
Astfel, inculpatul a publicat, pe această platformă accesibilă publicului, de pe contul de Facebook pe care îl deţine şi utilizează, un comentariu (ca răspuns la un alt comentariu al unui utilizator, care a şi fost etichetat ca atare în conţinutul mesajului) cu următorul conţinut: ‘Trăiesc printre noi, au adrese, neamuri, cunoştinţe şi vecini!!!
Ce trebuie mai mult ca să le arăţi ‘respectul’ cuvenit lor şi familiilor copărtaşe la batjocorirea poporului român umilit şi României, iar după cum decretează ei în ‘instanţe’ condamnarea lor sa fie cu suspendare pe…funie, doar aşa se va restabili adevărul şi justiţia nu va şi acum când clica aceasta formează ‘stat în stat’ cu privilegii enorme şi fără bun simţ!!!”, se arată într-un comunicat al Parchetului, scrie Agerpres.
Bărbatul şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat să primească o pedeapsă de 6 luni închisoare
Bărbatul şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat să primească o pedeapsă de 6 luni închisoare, dar cu amânare, pe un termen de supraveghere de 2 ani.
De asemenea, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 30 de zile.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

