Distribuie articolul
A fost o plăcere intelectuală ca să accept invitația de a participa la primul Congres ACT din partea presei clujene în sala C A. Rosseti din București.  Palatul Parlamentului a găzduit în cea mai lungă zi a anului, primul Congres al Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT) a reprezentat un eveniment de anvergură care marchează consolidarea unei noi platforme politice de dreapta în România. Sub sloganul „Ordine în stat. Libertate pentru cetățeni. Prosperitate pentru toți”, reuniunea a adus la aceeași masă europarlamentari influenți din marile grupuri politice europene, diplomați cu zeci de ani de carieră, lideri creștini și personalități din mediul academic și juridic românesc. Dincolo de definirea liniilor doctrinare interne, evenimentul transmite un semnal clar și puternic  privind integrarea mișcării suveraniste autohtone în nucleul dur al noii elite politice conservatoare de pe continent. Dimensiunea internațională a evenimentului a fost asigurată de prezența unor lideri cheie din Parlamentul European, element ce subliniază conectarea noii platforme de la București la curentele suveraniste majore de pe continent. Printre invitații de marcă s-a numărat europarlamentarul italian Nicola Procaccini, co-președinte al grupului ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni) și un apropiat al premierului Giorgia Meloni, alături de colega sa de legislativ, Virginie Joron, reprezentantă a formațiunii franceze Rassemblement National (grupul Patrioți pentru Europa).
Lor li s-au alăturat António Tânger Corrêa, vicepreședinte al grupului Patrioți pentru Europa și diplomat cu o carieră de peste patru decenii în serviciul extern portughez, dar și Karin Heepen, co-președintă a partidului german Bündnis C.
În același timp, componenta valorilor tradiționale și a celei mai tinere generații de politicieni a fost reprezentată prin Valeriu Ghilețchi, fost vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și actual lider al European Christian Political Party (ECPP), respectiv europarlamentarul italian Paolo Inselvini (ECR), un recunoscut activist pro-viață. Pe plan autohton, congresul a pus reflectoarele pe o echipă formată din profesioniști din diverse domenii strategice. Un punct central l-a reprezentat și discursul renumitului profesor universitar Gheorghe Piperea, în prezent europarlamentar AUR și vicepreședinte ECR, recunoscut public pentru pionieratul său în litigiile comerciale și introducerea acțiunilor colective de tip class action în instanțele din România. Piperea a spus ca ACT si AUR vor guverna România din 2028.
Consolidarea structurală și doctrinară a partidului a fost detaliată de nucleul de conducere al ACT prin Robert Alecu (Secretar General), cel care ghidează construcția teritorială, extinderea filialelor și logistica marilor evenimente ale formațiunii, prin Adela-Ioana Târziu-Grăjdeanu (Vicepreședinte), psihoterapeut și președinte al Institutului Conservator, responsabilă de formarea intelectuală și păstrarea identității ideologice a partidului. Prințul Șerban Dimitrie Sturdza, diplomat cu peste 20 de ani de experiență în mediile internaționale, asigură, alături de Claudiu Târziu, vocea ACT și reprezentarea dublă a partidului în Parlamentul European aducând tradiția arisocratică de bună calitate. Pe de altă parte, antreprenorul Silviu Zetea din Satu Mare și fost primar, a adus cu acribie  în prim-plan perspectiva mediului de afaceri, a camerelor de comerț și a administrației locale.
Puncul central al congresului a fost cuvântul lui Claudiu Târziu, președintele ACT, care a susținut un discurs-școală, cu un caracter programatic-manifest. Cele două iubiri pentru Târziu sunt: iubirea de neam și Dumnezeu. În viziunea lui trebuie refondat Statul Român, refăcut din temelii. Târziu a venit cu un construct: trebuie să construim în mentalitatea publică această idee: refondarea statului român. Noi vrem să facem din România un stat puternic, dar nu obez birocratic sau obsedat de control, ci un stat care să revigoreze națiunea. Avem nevoie de un stat puternic care să creeze mediul în care resursele să se multiplice. Nu este o revoluție, ci o evoluție, dar și o revoluție, adică o întoarcere la un punct inițial, la normalitate, a mai spus Târziu.
Cei șase milioane de români din Diaspora să se întoarcă acasă. Să creăm prosperitate. Acțiunea Conservatoare este fixată pe trei direcții largi: libertate și suveranitate – să decizi pentru tine, dar nu izolare, ci o mai bună reașezare în UE și NATO. Cetățeanul român să fie respectat. În afara granițelor, avem nevoie de o reformă consulară de protecție a românilor din afară. Referendumurile să fie obligatorii ca în Elveția. Avem nevoie de o revigorare a societății prin morală și creștinism, prin cultul eroilor și al martirilor români și, nu în ultimul rând, prin istoria națională. Fără identitate, un popor nu are viitor.
A doua viziune a ACT este ordinea in opinia europarlamentarului: o reformă constituțională care să dea responsabilitate politicienilor și instituțiilor. Să se modifice Constituția pentru a nu se mai împărți atribuțiile, fapt care a dus la blocajul de azi. Avem nevoie de o instituție prezidențială care să-și asume Puterea. La fel, să se facă referendumuri în probleme majore. Ce spune poporul să fie  lege. Șefii de instanțe și parchete, precum și membrii CSM să fie aleși de popor, altfel acum răspund doar în fața șefilor de partid sau ai serviciilor. „Ce este acum este o mizerie. Vrem dreptate tot timpul, nu numai pentru interesul de partid. Ordinea administrativă. În administrație, oamenii au ajuns pe sistemul PCR (Pile, Cunoștințe, Relații). Să luăm măsuri ca administrația să nu mai fie politizată. Avem nevoie de un stat suplu și eficient prin meritocrație. Vrem prosperitate, nu ca pe un simplu slogan, ci pentru că o societate nu se poate structura fără obținerea prosperității. Statul nu face nimic pentru săraci, ținându-i captivi cu ajutoare sociale” a mai subliniat Târziu.
Europarlamentarul a arătat  ca „reindustrializarea trebuie făcută cu ajutorul statului, prin metode financiare și administrative. Avem nevoie de o Românie independentă energetic, cu o economie care să aducă bani și prosperitate. Am putea fi foarte puternici în energie. Avem ape, soare, vânturi, energie nucleară și chiar cărbune. Putem fi buni pe transporturi, cu trenuri moderne, și pe IT. Să facem pentru noi. Să revigorăm industria militară strategică, la fel și agricultura sau turismul. E jale pentru că suntem proști conduși. Trebuie schimbat statul care nu ne apără, așa cum s-a văzut la Constanța. Trebuie să vedem adevărul. Datoria noastră este să vedem adevărul în Adevăr, în Hristos.”
ACT vrea să construiască un stat puternic care să asigure prosperitatea, românii să fie bogați, un stat puternic care să ne apere. În viziunea lui Claudiu Târziu partidul ACT este unul de dreapta. Pentru că se dorește  ca toti românii  sa fie bogați. Ideea a continuat cu „să  fim conservatori în valori și hotărâți în fapte. „Cetățeanul român să dea direcția țării. STATUL TREBUIE SĂ SERVEASCĂ NAȚIUNEA ȘI NU INVERS. Acesta este titlul – „Statul” a unei cărți recent publicate de Claudiu Târziu. În 2028 sau mai repede, ACT va fi la guvernare. Pentru Claudiu Târziu campania stopvexler.ro este o acțiune de protejarea a istoriei și identitatii naționale.
Prin această primă reuniune de anvergură, Partidul Acțiunea Conservatoare își definește clar ambițiile pe scena politică românească și regională: construirea unei alternative bazate pe expertiză profesională și pe o cooperare strânsă cu polii de putere conservatori de la Bruxelles și Strasbourg. Am asistat la actul congresului pus sub semnul: Este o rezoluție cât o revoluție! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ionuț  Țene
  

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: