Distribuie articolul

Ajuns în Liban după ce a devenit campion cu U-BT Cluj-Napoca, Dusan Miletic are un plan clar pentru lunile următoare. Pivotul sârb speră să prindă un contract în Euroligă, însă nu exclude o revenire alături de „studenți”.

„Mă gândesc la ce e mai bun pentru mine, nu doar unde mi-ar plăcea să joc. Dacă era doar despre mine, era ușor să găsesc o echipă, însă trebuia ca cineva să te și vrea. Obiectivul meu este să joc în Euroligă în sezonul următor, iar dacă nu găsesc ceva acolo mă orientez spre EuroCup.

Sigur, există și opțiunea de a rămâne la Cluj. Asta dacă și ei mă vor, dar sunt convins că mă doresc. E încă devreme, mulți antrenori nu sunt încă siguri, dar totul va fi mai concret în curând”, a spus Miletic pentru presa din Serbia.

Pivotul a explicat decizia de a juca în Liban

Imediat după finalul sezonului din România, unde a devenit campion alături de U-BT, baschetbalistul a decis să accepte oferta celor de la Al-Riyadi, formație din Liban. Dusan Miletic a explicat decizia și pe ce perioadă se întinde contractul.

„Al-Ryiadi e un club uriaș, au câștigat multe trofee. La început am fost sceptic, dar până la urmă am decis să accept, e un mod de a deschide această piață pentru mine. Contractul este doar pe două luni, pentru faza play-off-ului”, a transmis Miletic.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: