Distribuie articolul

Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Film Transilvania a început în Piața Unirii, în fața a peste 3.000 de spectatori, cu amintiri din istoria festivalului, un moment dedicat Nadiei Comăneci și proiecția filmului „3 zile în septembrie”. Gala a fost prezentată de Andreea Esca, iar seara s-a încheiat pe scena din strada Universității, cu un concert susținut de Loredana Groza.

Piața Unirii a fost plină la deschiderea TIFF.25, într-o seară care a avut mai degrabă atmosfera unei aniversări trăite împreună decât pe cea a unei simple gale oficiale. Oamenii au venit din timp, ecranul mare a dominat piața, iar festivalul și-a început ediția cu numărul 25 privind înapoi spre propriile începuturi.

În 2002, TIFF pornea cu 43 de filme care au fost vizionate în două cinematografe de cei 8.700 de spectatori. Anul acesta, festivalul a ajuns la 204 filme din 49 de țări, proiectate în 12 spații, indoor și în aer liber, iar peste 100.000 de oameni sunt așteptați pe durata ediției aniversare.

Gala, prezentată de Andreea Esca, a început cu un moment muzical susținut de Young Famous Ensemble, urmat de o rememorare a drumului parcurs de festival în ultimul sfert de secol. Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, a amintit că primul film proiectat la festival a fost „Occident”, de Cristian Mungiu, și a legat simbolic acel început de parcursul regizorului, laureat cu două Palme d’Or, dar și de evoluția cinematografiei românești.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost dedicat Nadiei Comăneci. În anul în care se împlinesc 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii olimpice, obținut la Montreal în 1976, publicul din Piața Unirii a văzut în avanpremieră aproximativ 20 de minute din viitorul documentar dedicat marii sportive.

Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor Popescu și producătorul Cosmin Hodor au vorbit despre munca din spatele filmului, despre imaginile căutate în mai multe arhive din lume și despre încercarea de a spune povestea Nadiei dincolo de imaginea celebrului 10 perfect.

Când Nadia Comăneci a urcat pe scenă publicul a aplaudat-o în picioare, iar tonul serii s-a schimbat. A vorbit cu emoție despre România, despre Onești, despre familie, colegi și antrenori, dar și despre valorile care au însoțit-o: respectul, bunul-simț, munca, recunoștința și grija de a nu uita de unde ai plecat.

Mesajul ei pentru generațiile tinere a fost simplu și cald: mai puțină judecată, mai mult sprijin. Nu „de ce nu ați făcut?”, ci „ce putem face mai bine?”.

Gala a continuat cu filmul de deschidere, „3 zile în septembrie”, regizat de Tudor Giurgiu, o comedie intensă, filmată într-un singur cadru, la Eforie Sud. Filmul a fost prezentat și ca un „film de familie”, pentru că mai mulți oameni din echipa TIFF au fost implicați în realizarea lui.

Seara nu s-a terminat însă odată cu proiecția. Publicul a fost invitat pe strada Universității, unde Loredana Groza a susținut un concert-surpriză. Alături de ea au urcat pe scenă Andreea Esca, Aurel Tămaș și echipa filmului „3 zile în septembrie”.

După discursuri, amintiri și film, TIFF.25 s-a încheiat, în prima sa seară, cu muzică, aplauze și multă lume pe străzile din centrul orașului.

Alina Maria Iuga

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: