Distribuie articolul

Timp de trei zile, Cetatea Medievală a Sighișoarei va redeveni scena uneia dintre cele mai îndrăgite manifestări cultural-artistice din România. La cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală”, străduțele încărcate de istorie vor fi animate de cavaleri în armuri, domnițe, menestreli, saltimbanci și personaje desprinse parcă din vechile cronici, oferind vizitatorilor o autentică incursiune în atmosfera Evului Mediu.

Programul festivalului este unul bogat și divers, reunind muzică medievală și folk, poezie, dansuri de epocă, animație stradală și spectaculoase demonstrații cavalerești. Vor evolua trupele Mercenarii din Asserculis, Silenium, Boacterul Cetății, Cavalerii Codrilor, Toboșarul Cetății și domnițele Cetății Sighișoara, Peregrinii, Domnițele Sigiliului, Breslele Unite și Compania Dragonului, alături de îndrăgitul Tony Haiducul, însoțit de cei doi cai ai săi.

Printre invitații speciali se numără Țăndărică, Keo și Alina, iar unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului va fi spectacolul medieval cu foc „Sfârșitul lumii – Umbre și Flăcări”, susținut de Breslele Unite și Compania Dragonului.

Iubitorii muzicii folk vor avea prilejul să-i asculte pe consacrații Mircea Baniciu, Florin Săsărman și pe sighișoreanul Adrian Ivanițchi, artist care revine, și în acest an, pe scena festivalului.

O premieră a ediției din 2026 este participarea formației de cavaleri din Ungaria „Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület”, prezență care va întregi tabloul internațional al manifestării.

În cadrul conferinței de presă dedicate festivalului, primarul municipiului Sighișoara, Ioan Sârbu, a subliniat că organizatorii și-au propus ca ediția din acest an să ofere publicului, prin bogăția și diversitatea programului artistic, „starea de bine, voia bună și zâmbetele pe fețele tuturor”.

Edilul a anunțat și una dintre noutățile acestei ediții: amenajarea, în Piața Rățuștelor, a unui punct gastronomic cu specific medieval.

„Aici vom avea picnic medieval și tavernă, precum și un atelier de gastronomie locală”, a precizat primarul Ioan Sârbu.

Festivalul „Sighișoara Medievală” este organizat de Municipiul Sighișoara, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Și în acest an, gazda evenimentului va fi cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru, devenit deja o prezență tradițională la Festivalul Medieval de la Sighișoara.

Cea de-a XXXI-a ediție se anunță, astfel, o nouă invitație la întoarcerea în timp, într-un decor unic, în care istoria, tradițiile și spectacolul se împletesc armonios în inima uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale locuite din Europa.

Vasile Luca

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: