Distribuie articolul

Prietenul meu, jurnalistul Marius Ghilezan mi-a adus în acest weekend vestea tristă a morții marelui istoric român Horia Nestorescu-Bălcești. Era la o vârstă venerabilă, născut la 16 iulie 1938 în București. A fost jurist, ziarist și muzeograf de renume. După absolvirea Facultății de Drept din București, a lucrat ca ziarist la ”Revista Bibliotecilor” între 1965 și 1968 și a îndeplinit rolul de redactor la diverse publicații, inclusiv ”Studia et Acta Musei Nicolae Bălcescu” și ”Studii Vâlcene”. A fost director al Muzeului Memorial Nicolae Bălcescu (1968–1974, 1975–1980) și al Muzeului Județean Vâlcea (1980–1989, 1992). După Revoluția din 1989, a fondat săptămânalul ”Universul” în 1990 și a lucrat ca cercetător științific la Academia Română, precum și la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (1993–1996). Din 1996 a ocupat funcția de director al Centrului Național de Studii Francmasonice. Nestorescu-Bălcești a devenit mason în 1994 și a trecut la cele veșnice pe 11 iulie 2026. Activitatea sa a lăsat o amprentă semnificativă în domeniile în care a activat, contribuind la cultura și istoria românească. L-am cunoscut personal pe Horia Nestorescu-Bălcești prima dată când a venit, la sfârșitul anilor ’70, la noi acasă, în apartamentul muncitoresc din cartierul Mănăștur în Cluj-Napoca. M-a fascinat foarte mult părul său negru, lung, și barba ca abanosul, lăsată să crească „revoluționar”, ca la Nicolae Bălcescu, eroul pe care l-a studiat și idolatrizat o viață întreagă. Vorbea blând și prietenos cu mine și îmi explica rolul uriaș pe care l-a avut revoluționarul pașoptist în 1848 pentru România, iar contribuția sa a stat la baza unirii din 1859. Cărțile lui le-am devorat în anii ’80, mai ales cele legate de bibliografia lui Nicolae Bălcescu și despre revoluțiile române de emancipare națională din 1821 și 1848. Tata se cunoștea cu istoricul din 1970 și au și o poză împreună la Drăgășani (foto). Nu știam atunci că era mason. Abia după 1994 a declarat că e mason, deși cred că a intrat în masonerie încă din anii 1980, odată cu Eugen Barbu, Dinu Săraru și alți scriitori, inclusive clujeni. Prin anii 2000 m-am reîntâlnit cu istoricul la Cluj-Napoca, la târgurile de carte ”Transilvania” și ”Gaudeamus”. De fiecare dată se bucura când mă vedea și îmi dădea o carte cadou. Acum, când istoricul s-a întâlnit cu Nicolae Bălcescu în veșnicia istoricilor români, doresc să subliniez două lucruri legate de Horia Nestorescu-Bălcești, dar și de rolul său în promovarea cultului lui Bălcescu la Cluj.

Presupusa mumie a lui Bălcescu a fost analizată de celebrul dr. Cantemir Rișcuția în 1977, când o delegație română, trimisă de Ceaușescu și condusă de Horia Nestorescu-Bălcești — directorul muzeului Bălcescu — a mers la Palermo pentru a verifica veridicitatea descoperirii ofițerului de marină. Cantemir Rișcuția a constatat că vârsta mumiei nu depășea 20 de ani și, astfel, a exclus imediat ipoteza că mumia aparține lui Bălcescu. S-au analizat toate scheletele din galerie, însă niciunul nu corespundea semnalmentelor revoluționarului român. În final, campania a eșuat, mai ales după ce autoritățile italiene au informat că trupul lui Bălcescu ajunsese într-o groapă comună. Istoricul Dan Berindei a participat și el, în 1977, la o „expediție” de căutare a osemintelor lui Bălcescu la Palermo. Studiul său duce la o singură concluzie: rămășițele pământești ale revoluționarului român nu mai pot fi găsite. Dan Berindei declara pentru Jurnalul Național în 2004: „Este chiar expediția pe care am întreprins-o eu, la sfârșitul lui mai 1977, împreună cu istoricul Horia Nestorescu-Bălcești și cu antropologul Cantemir Rișcuția. Am fost însoțiți și de o echipă a Televiziunii Române din care făcea parte Aristide Buhoiu. «Expediția» a fost hotărâtă de Ministerul Culturii de atunci, în urma unui articol care a apărut în presa din RFG, în care se spunea că Bălcescu ar fi fost mumificat și s-ar afla în catacombele capucinilor. Ne-am dus acolo să verificăm acest lucru, dar, din păcate, s-a dovedit că nu era vorba despre mumia lui Bălcescu. Rișcuția a făcut cercetările antropologice necesare, iar noi, istoricii, am lucrat partea noastră. Am căutat în biblioteca mănăstirii toate documentele care se puteau găsi, cu sprijinul călugărului Mario Sciortino.” După 1990, Horia Nestorescu-Bălcești a publicat cartea „Dosarul Palermo”, în care susține teoria lui Berindei. În expedițiile antropologice organizate de statul român la sfârșitul anilor ’70 a participat și Horia Nestorescu-Bălcești, care și el susține că nu s-a reușit identificarea osemintelor sau mormântului, adică a trupului lui Nicolae Bălcescu în catacombele capucinilor. Interesant este că ofițerul de marină susținea în continuare că atât autoritățile italiene, cât și abatele capelei afirmau că corpul mumificat este al lui Nicolae Bălcescu.

Horia Nestorescu a iubit Clujul foarte mult și a avut un rol primordial în promovarea cultului lui Nicolae Bălcescu, prietenul lui Avram Iancu, în orașul de pe Someș. Îmi place să scormonesc prin revistele de specialitate articole și documente inedite despre istoria Clujului din perioada comunistă. Recent am dat peste un articol intitulat „Reuniunea de constituire a filialei Cluj a Societății ‘Prietenii Muzeului Bălcescu’, 2–3 decembrie 1972”, apărut în ”Studia et Acta Musei Nicolae Bălcescu”, 1976. Interesant e că directorul Muzeului Memorial „Nicolae Bălcescu” din Bălcești, județul Vâlcea, era istoricul Horia Nestorescu-Bălcești, care după 1990 devenea șef al marii loji naționale a masoneriei române. A fost primit festiv la Cluj în 1972 de întreaga lume academică și protipendadă comunistă, care l-a omagiat pe marele revoluționar social și istoric Nicolae Bălcescu la 120 de ani de la moarte. La Cluj-Napoca s-au desfășurat ample manifestări academice și social-politice, iar în curtea Liceului „Nicolae Bălcescu” s-a dezvelit bustul de bronz al lui Nicolae Bălcescu, operă a sculptorului Romulus Ladea, foarte apreciat în acei ani, autorul grupului statuar „Școala Ardeleană”. Amplasat pe un soclu masiv din piatră la 2 decembrie 1972, monumentul omagiază istoricul și revoluționarul pașoptist al cărui nume îl poartă fosta școală de fete din 1958. Este interesant cum regimul comunist a știut să-l valorizeze pe Bălcescu și să creeze o punte de legătură între Universitatea clujeană și muzeul memorial din Bălcești, tocmai în anul ceremoniilor dedicate celor 100 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Pentru oficialitățile clujene, Bălcescu și Iancu se reîntâlneau simbolic ca un arc peste timp, la Cluj și în Munții Apuseni. Horia Nestorescu-Bălcești a fost invitat cu mare fast la Cluj din Vâlcea natală pentru a fi mentorul unui eveniment științific de amploare dedicat lui Bălcescu, care era perceput de ceaușiști ca un ideolog „avant la lettre” al național-comunismului.

Reuniunea de constituire a filialei Cluj a Societății „Prietenii Muzeului Bălcescu”, desfășurată în 2–3 decembrie 1972, a fost, de asemenea, un dublu eveniment științific și cultural dedicat personalității lui Nicolae Bălcescu, intitulat „Nicolae Bălcescu și Transilvania”. Manifestarea a inclus o sesiune omagială și dezvelirea bustului lui Nicolae Bălcescu la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj. Orașul era îmbrăcat în haine de sărbătoare. Astfel știau atunci autoritățile clujene să-i omagieze pe cei doi foști prieteni revoluționari, Avram Iancu și Nicolae Bălcescu. Evenimentul a reunit personalități marcante ale vieții academice și culturale, printre care prof. univ. dr. Ștefan Pascu, membru corespondent al Academiei și președinte al Secției de științe istorice din Cluj, și Horia Nestorescu-Bălcești, directorul Muzeului „Nicolae Bălcescu” din Bălcești, județul Vâlcea. Aceștia au subliniat în discursurile festive importanța manifestărilor cu dublă semnificație: științifică, prin cercetarea documentară riguroasă, și patriotică, prin promovarea valorilor naționale. S-a evidențiat caracterul educativ și cultural al inițiativei, menită să contribuie la circulația unor informații valoroase de istorie și cultură generală, precum și actualitatea exemplului de patriotism și internaționalism oferit de activitatea lui Nicolae Bălcescu. Inițiativa evenimentului este atribuită implicării constante a Muzeului „Nicolae Bălcescu” și a directorului său, care susținea activ promovarea memoriei marelui revoluționar. Inițiatorii au propus transformarea Muzeului „Nicolae Bălcescu” într-un centru științific și editorial activ, deschis publicului larg și cercetătorilor. Erau vremuri de entuziasm patriotic, după seceta internaționalismului proletar din anii ’50. Am dorit să amintesc aceste două acțiuni fundamentale de istoriografie, din anii ’70–’80, pentru a arăta rolul jucat de acest important istoric vâlcean în promovarea cultului celui mai important lider revoluționar din 1848, Nicolae Bălcescu în Țările Române, ideologul luptei de emancipare națională și democratică a românilor. Odihnă veșnică în panteonul istoricilor români, Horia Nestorescu-Bălcești, acolo sus, lângă corifeii pașoptismului românesc. Amin.

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: