Liderii Acțiunii Conservatoare, Claudiu Târziu și Robert Alecu, au fost joi, 23 iulie, în comuna Luna, județul Cluj, pentru a discuta cu localnicii și cu reprezentanții organizațiilor de mediu despre proiectul unui centru de date Quantum AI, investiție estimată la aproximativ un miliard de dolari. ACT solicită suspendarea proiectului până la publicarea tuturor documentelor și realizarea unei dezbateri publice reale.
O investiție uriașă, multe întrebări fără răspuns
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul vizitei, la Luna este propusă construirea, în subteran, a unui centru de date Quantum AI de mari dimensiuni, amplasat în apropierea râului Arieș și în vecinătatea unei baze NATO.
În opinia reprezentanților Acțiunii Conservatoare, un proiect de o asemenea amploare nu poate fi aprobat fără transparență totală și fără ca românii să fie informați cu privire la efectele pe termen lung asupra mediului, infrastructurii energetice și comunității locale.
Localnicii și organizațiile de mediu reclamă că nu a existat o consultare publică reală și că numeroase întrebări privind proiectul au rămas fără răspuns.
Consumul de apă și energie ridică îngrijorări
În cadrul întâlnirilor, reprezentanții ACT au arătat că, potrivit datelor invocate în spațiul public pentru centre de date similare, astfel de infrastructuri pot avea un consum foarte ridicat de apă și energie.
Au fost prezentate estimări potrivit cărora un centru de această dimensiune ar putea ajunge la un consum de până la 19 milioane de litri de apă pe zi, echivalentul necesarului unei localități de aproximativ 50.000 de locuitori, precum și un consum de energie comparabil cu cel al unui județ de mărime medie într-un interval de 24 de ore.
Reprezentanții ACT susțin că asemenea investiții pot avea efecte asupra rețelei energetice și solicită ca toate datele tehnice privind consumul de apă și energie, soluțiile de răcire și impactul asupra mediului să fie făcute publice înainte de continuarea proiectului.
Exemplul Statelor Unite
Claudiu Târziu a arătat că Statele Unite se confruntă deja cu controverse privind dezvoltarea accelerată a centrelor de date.
Potrivit informațiilor prezentate de președintele ACT, pe 18 iulie au avut loc proteste în numeroase localități americane împotriva unor proiecte similare, iar zeci de investiții au fost blocate în urma opoziției comunităților locale.
„Ce s-a întâmplat în Statele Unite se poate întâmpla și în România dacă autoritățile continuă să ignore vocea comunităților locale și dreptul oamenilor de a fi informați”, a declarat Claudiu Târziu.
Primarul a evitat dialogul
În timpul vizitei, Claudiu Târziu și Robert Alecu s-au deplasat la Primăria Luna pentru a solicita hotărârile Consiliului Local și documentele care au stat la baza aprobării proiectului.
Inițial, reprezentanții instituției au transmis că primarul se află pe teren. Cei doi lideri ACT au anunțat că sunt dispuși să îl aștepte. Ulterior însă, explicația s-a schimbat, fiind transmis că primarul nu se mai află în localitate.
În opinia reprezentanților Acțiunii Conservatoare, această succesiune de explicații contradictorii arată că edilul a ales să evite dialogul cu cetățenii și asumarea publică a deciziilor privind proiectul.
„Am venit la Luna pentru a-i asculta pe oameni și pentru a afla adevărul din documente, nu din prezentări publicitare. Când pui la dispoziție zeci de hectare pentru o investiție cu un impact uriaș asupra unei comunități, ai obligația să explici fiecare decizie. Primarul nu se poate ascunde de cetățeni, de întrebări și de responsabilitate”, a declarat Claudiu Târziu.
Localnicii cer transparență
Oamenii au solicitat explicații privind:
– modul în care au fost puse la dispoziție cele peste 80 de hectare de teren;
– hotărârile Consiliului Local care au făcut posibil proiectul;
– existența studiilor de impact asupra mediului și sănătății;
– efectele asupra râului Arieș, florei, faunei și temperaturii din zonă;
– consumul real de apă și energie.
De asemenea, reprezentanții ACT au afirmat că, potrivit informațiilor disponibile, compania susține că nu va utiliza apa din Arieș pentru răcire, însă consideră că trebuie explicat public care va fi soluția tehnică utilizată și cum va fi gestionată căldura generată de un centru de asemenea dimensiuni.
ACT solicită suspendarea proiectului
Acțiunea Conservatoare cere:
– publicarea tuturor contractelor și hotărârilor privind proiectul;
– publicarea studiilor de impact asupra mediului și infrastructurii energetice;
– organizarea unei dezbateri publice reale;
– transparență totală privind consumul de apă și energie;
– clarificarea situației juridice a terenurilor.
Până la îndeplinirea acestor condiții, Acțiunea Conservatoare solicită suspendarea proiectului.
Vezi VIDEO
„România are nevoie de investiții, dar nu cu prețul sacrificării resurselor strategice și fără acordul comunităților locale. Înainte de turnarea primului metru cub de beton trebuie să existe transparență totală, contracte publice și garanții clare pentru protejarea apei, energiei și interesului românilor”, a transmis președintele ACT, Claudiu Târziu.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

