Distribuie articolul

Enunțul de mai sus e similar legii gravitației. E irefutabil. Cine crede altceva să îmi prezinte argumente, nu injurii.

Întrucât securitatea țării noastre (așadar, a fiecăruia dintre noi) începe la Nistru, nu la Prut, nu e doar o absurditate de proporții ca de securitatea României se se ocupe moldoveniștii separatiști și ”neutraliști” de la Chișinău, ci este și cea mai mare problemă de securitate națională. Alta mai gravă nu există. Ne privește pe fiecare dintre noi în cel mai direct și mai intim mod. De securitatea României trebuie să se ocupe românii și România, nu separatiștii moldoveniști, notorii pentru curluntrism și permutări cu rușii.

Asta cu atât mai mult în condițiile celui mai mare război convențional de după cel de-al Doilea Război Mondial care se desfășoară lângă granițele noastre. Un război rusesc de expansiune. În timp ce ambele maluri ale Prutului se află, de ani de zile, în plin război hibrid și informațional. Știți ce ar însemna o ”denazificare” a R.Moldova, despre care Kremlinul tot vorbește, oficial și neoficial? Ei bine, asta ar însemna măcelărirea populației românești din Basarabia noastră și repunerea sârmei ghimpate pe Prut.

NU e ca și cum n-am mai trecut prin asta, chiar recent la scara istoriei. NU e ca și cum mari cancelarii din Vest și o serie de experți / analiști militari n-ar avertiza explicit și aplicat despre existența și persistența unei astfel de amenințări existențiale. În contextul tensiunilor dintre SUA și UE, rușii apasă unele pedale, știind prea bine că pot înfricoșa statele Uniunii, totodată relativizând și slăbind Flancul de Est al NATO.

Tuturor acelora care bagatelizează și maimuțăresc subiectul pericolului rusesc, le amintesc o serie de fapte pe care nimeni și nimic nu le poate infirma: Rusia a ocupat de 12 ori România, ocupațiile militare totalizând nu mai puțin de 50 de ani. Rusia a anexat Basarabia în 1821, apoi a dezmembrat România în 1940. Rusia a deportat sute de mii de români în Siberia și a ucis sute de mii de români pe ambele maluri ale Prutului: execuții sumare, execuții oficiale și detenție politică în temnițe și lagăre de exterminare. Rusia ne-a comunizat cu tancurile și a adus România în halul în care se află astăzi. Rusia a organizat Marea Foame. Rusia ne-a confiscat Tezaurul, a inventat abominația numită ”popor moldovenesc” și a oferit Ucrainei sovietice nordul Bucovinei, Herța, sudul și nordul Basarabiei, Insula Șerpilor și Transcarpatia. Rusia urăște visceral tot ce înseamnă România și românii. Rusia e dușmanul nostru dintotdeauna.

Chiar mi-e jenă că unora dintre voi trebuie să le amintesc aspecte de neuitat și de neiertat în nicio lume posibilă. Pericolul rusesc e mai pronunțat ca niciodată la adresa Basarabiei noastre. În lipsa Unirii / Reunirii / Reîntregirii (adică, aducerea Basarabiei în NATO), mai devreme sau mai târziu, dușmanii noștri dintotdeauna vor repune sârma ghimpată de Prut. Kremlinul nici nu poate vedea altfel viitorul. O bază NATO pe Nistru e ceva de neconceput pentru Rusia. Într-o formă sau alta, toți aceia – da, toți! – care înjură ideea Unirii / Reunirii nu fac altceva decât jocurile Rusiei, fie în mod direct, fie în mod indirect, susținând paradigmele germano-ruse. Și asta fie în deplină cunoștință de cauză (ba chiar îndopați cu bani din zone alogene), fie orbiți de extrema stângă, fie din diletantism sau din pură prostie larvară (pentru ăștia, urmăriți comentariile la postare).

Speratistă moldovenistă prin definiție și veche politiciană de stânga, Maia Sandu NU reprezintă ”pro-Occidentul” ca ansamblu. În primul rând, ea reprezintă un proiect berlinez și de câțiva ani a devenit un proiect berlinezo-macronist. Asta numește ea ”pro-ieuropenism”. Toată istoria de dupa cel de-al Doilea Război Mondial și până înainte de invazia rusă la scară largă în Ucraina ne arată că Germania și Rusia au făcut mai mereu bara-bara, negociind pe la spatele UE și sfârșind prin a face Europa dependentă de gaze, petrol rusești. La anul, în primăvară, Macron o să dispară pentru totdeauna. Curând, Comisia Europeană își va schimba chipul, asta-i inevitabil.

Ce va face Germania (creatoarea proiectului bonjurist al așa-zisei ”națiuni civice moldovenești”, în coproducție cu intimii Maiei Sandu, proiect care e o insultă la adresa românilor și a României)? NU s-a schimbat nimic esențial la Berlin care să ne arate că Germania ar putea / ar vrea să existe fără o dependență a resurselor elementare din Rusia. Germania zilelor noastre nu știe și nici nu vrea să funcționeze fără Rusia. Moscova are un lobby puternic și tradițional acolo, plus o agentură pe măsură. Mai devreme sau mai târziu, Germania va negocia din nou cu Rusia pe la spatele Uniunii Europene. Cum să tot alergi cu zâmbetul pe buze pe paradigma asta, când ai fost lovit din nou și din nou? Ați uitat de Planul Kozak (federalizarea R.Moldova) și de cum îl susțineau Maia Sandu, tot PAS-ul, Dodon, tot PSRM-ul, Siegfried Mureșan, Armand Goșu, Sorin Ioniță și alți agenți de influență ai intereselor germane? Cu mențiunea că astfel de interese NU au fost niciodată doar ale Berlinului, ci și ale Kremlinului.

Și ce nu e deloc Maia Sandu? O miză pentru Casa Albă. Ea lipsește cu desăvârșire de pe harta SUA (principalul partener strategic al României, da?) cel puțin pentru cât mai rămâne Trump la Casa Albă, și oricum el va rămâne mai mult acolo decât va mai rămâne ea în turnulețul ei.

Maia e criticată fățiș extrem de târziu având în vedere câte a făcut și face, personal, cu mânuța ei sau prin declarații inepte, de netolerat pentru un politician vechi de peste 3 decenii în prima linie a politicii. Maia Sandu: ”Doar în UE vom fi în siguranță”. Așa ceva poate debita doar o amiba. Atât de simplu. Cum e cu ”siguranța” în UE, când UE nu e o alianță militară și nu a apărat niciodată militar pe nimeni? Ba mai are și un vechi complex rusesc. Maia recită astfel de tâmpenii de ani și ani, fără ca ”jurnaliștii” (propagandiștii) care o intervievează să o întrebe cum i-ar apăra UE pe ei, în condițiile în care ei nu vor ajunge niciodată în UE, iar UE nu se ocupă cu apărarea militară a nimănui. Chestii basic, nu mai intru în alte detalii.

Lipsa cvasi-totală a criticii de până acum (dublată de lipsa unei alternative reale, lipsă pentru care Maia și Martin Sieg se numără printre principalii vinovați), fac să existe o impresie că unele critici legitime ar fi disproporționate. Tocmai lipsa criticii a favorizat secta moldovenisto-separatistă PAS și a generat o mistică toxică și anti-românească prin efecte. În realitate, criticile apar prea târziu (în contextul scandalului cu verișoara) și oricum sunt prea puține. Dacă erau făcute la momentul potrivit, nu se ajungea chiar în halul ăsta.

Și ce nu reprezintă Maia Sandu, dincolo de cele de mai sus? Maia NU reprezintă interesele românilor și ale României, ci reprezintă interesele altora (în special ale Germaniei). Mie mi-e de ajuns evidența asta. Că Maia e momentan un rău ”mai mic” – probabil (nu fac istorie contrafactuală). Dar și răul ”mai mic” e tot rău.

Răzvan Gheorghe 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: