SERBIA ANULUI 2009, UN STAT STALINIST?

La nivel jos, neoficial, statul Sârb rămâne la fel de intolerant și barbar în privința politicii asupra minorității române din zona Timoc, după cum ne-am obișnuit. Ultima demonstrație în acest sens, a fost pe cât de firească pentru un român timocean, pe atât de incredibilă și șocantă pentru niște români din nordul Dunării.

În data de 09.08.2009, o delegație a asociației noastre (filiala Craiova) a efectuat o deplasare în Timocul bulgăresc (Vidin), fructificată prin donația a 1000 volume de carte românească către prima bibliotecă românească din Bulgaria și Balcani, inaugurată în această vară la sediul AVE (Uniunea Etnicilor Romani din Bulgaria) și condusă de domnul Ivo Gheorgiev. Trecerea efectivă a graniței romano-bulgare nu a prezentat nici un fel de obstacol. Delegația si-a continuat apoi drumul către granița cu Republica Serbia, pentru încă o donație de carte românească (de istorie si bisericească) către Federația Românilor din Serbia, al cărei director este domnul Dușan Pârvulovici. În dreptul punctului de graniță Bregovo, lucrurile iau însă o turnură demnă de o piesă de teatru absurd. În momentul în care declarăm vameșilor sârbi ce transportam, aceștia rup imediat pachetele cu cărți și încep să le răsfoiască. Momentele următoare sunt unice într-o viață de om cred, căci urmează o lecție de istorie predată nouă de doi vameși sârbi, și o corectare pe text (în varianta susținută de ei) a istoriei românilor timoceni. Deslușim de câteva ori (vorbeau în sârbă) că vlahii nu sunt români, ci sârbi. Văzând ușurința cu care citesc titlurile în română, înțelegem că știau limba română, deși cu noi refuzau să o vorbească și foloseau o translatoare în engleza “de baltă”, ce abia își reținea râsul în privința situației amuzante probabil pentru vameși, dar revoltătoare și umilitoare pentru noi. Suntem chestionați cine este în imprimeurile de pe tricourile noastre (Tudor Vladimirescu). Răspundem. Dăm amănunte și despre asociație. Era adresa siteului pe imprimeu, pe spate. În zadar le-am repetat, și în engleză și în română, că acele cărți sunt scrise de un profesor de istorie, în zadar i-am întrebat dacă sunt ei cumva profesori de istorie, pentru a își permite să corecteze un astfel de text. Toate întrebările mele mergeau în eter. Cărțile noastre erau aruncate la loc, apoi cerute iarăși, urmând o nouă lecție de istorie pe text, legată de diversele personalități timocene găsite în carte. Ni se spune mereu că nu este corect ce scrie acolo. În tot acest timp erau atenți ce vorbim între noi despre ei, o cursă în care nu am căzut însă.

După aproximativ o jumătate de oră, suntem mutați cu mașina câțiva metri mai în față pentru un nou control. Apare un vameș de sex feminin, care cere la rândul ei o carte. Începe răsfoiala, apoi se retrage cu ea înăuntrul vămii, la răcoare, și altă jumătate de oră o urmărim din soare cum studiază pe fotoliu. Suntem întrebați unde le transportăm. Răspundem: Dușan Pârvulovici. Ni se spune că trebuie să ne întoarcem căci nu avem acte. Arătăm actele de donație. Vameșa le ia și dispare în clădire. Vorbește la telefon. Ni le înapoiază. Cere o carte. Citește. Ne-o înapoiază. Cere actele iar. Dispare în cladire (probabil uitase să le copieze).

Din clădire, apare un individ cu fața depigmentată, care nu se prezintă, și pe românește ne spune – șeful cel mare a spus că nu putem trece, iar Dușan Pârvulovici să sune a doua zi dimineață la vama din Severin (!?!) pentru a stabili ce îi trebuie pentru donație. Invocăm legea. Cerem lămuriri. Avem toate actele. Primim același răspuns – așa a spus șeful. Replicăm: “șeful” nu înlocuiește legea. Vrem articolul care ne interzice accesul. Primim papagalicește același răspuns. Se scuză că el nu știe, doar vorbește românește. Ne este înapoiat actul de donație și în timp ce îl îndoiam, mintea mea pare să se blocheze pe moment, negăsind putința de a înțelege cum poate fi ignorat cu atâta ușurință un act legal de donație, fără explicații .

Ne întoarcem la Vidin. Lăsam cărțile la AVE. Revenim la vamă după câteva ore, pentru a ne continua drumul spre Severin conform planului. Ne bucurăm că prima mașina a delegației reușise să treacă cu câteva zeci de cărți și CD-uri cu materiale bisericești, și ne așteptau la Negotin. Fiind turism, nu atrăsese atenția. Noi avem însă autoduba. Cum ajungem în vamă, suntem întâmpinați de unul dintre cei doi ,,profesori de istorie,, ce își greșise meseria, care ieșind din clădire cu un pahar de băutură în mână, strigă la unul dintre noi: „CUUSSCREE!!!!”. Apoi continuă pe românește: „Propagandă, unde vă credeți aici?”. Rămânem fără replică. Ce repede învață unii românește. Le spunem că am lăsat cărțile la Vidin. Nu ne crede nimeni și urmează o verificare a dubei la sânge. Scot capace la cutii din portiere, scaun, tot ce e mobil, caută la motor, bat în toți pereții dubei, în interior și exterior, în plafon. Caută sub mașină, în genți, în mâncare. Cărțile sunt de negăsit. În același timp ne repetă de câteva ori: „Dușan, ăă?”. Ne întreabă unde mergem. Le spunem că în România. Ne pun să mai plătim o taxă și ne permit trecerea.

Plecăm mai departe cu o imagine destul de bine conturată a ceea ce trebuie să îndure un român timocean în statul Sârb, dacă noi am trecut prin asta. Batjocură, umilință și duplicitate. Pe de o parte se dansează la nivel înalt cu Președintele României, pe de altă parte, la o zi distanță, noi simțim că trecem vama în Evul Mediu.

Tiberius Domozină

(Articol scris în anul 2009)