Distribuie articolul

Aproape 300 de copii din întreaga țară au transformat, timp de patru zile, Cetatea Sighișoarei într-o adevărată scenă a teatrului medieval, participând la Concursul Național de Teatru Medieval pentru elevii din Palatele și Cluburile Copiilor – „Serbările Galante”, desfășurat în perioada 13–16 iulie 2026.

Organizată de Palatul Copiilor Târgu Mureș – Structura Sighișoara, ediția din acest an a reunit elevi și profesori din 16 județe, într-o competiție în care talentul, creativitatea și spiritul de echipă au fost la fel de importante ca premiile.

Potrivit prof. Crișan Maria Emanuela Simona, directorul Palatului Copiilor Târgu Mureș, concursul a oferit participanților posibilitatea de a se afirma în cadrul probelor de monolog, spectacole de teatru, gastronomie, parcurs aplicativ și vânătoare de comori. Totodată, manifestarea a demonstrat  rolul teatrului în dezvoltarea creativității, comunicării, empatiei și încrederii în sine.

Dincolo de competiție, cele patru zile au însemnat prietenii noi, schimburi de experiență și consolidarea legăturilor dintre Palatele și Cluburile Copiilor din întreaga țară.

„Momentele artistice prezentate pe scenă au impresionat prin sensibilitate, expresivitate și profesionalism, evidențiind munca elevilor și dedicarea profesorilor coordonatori”, a subliniat directorul instituției organizatoare, adresând mulțumiri Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratului Școlar Județean Mureș, partenerilor, sponsorilor și tuturor celor implicați în organizarea celei de-a XXIII-a ediții.

Un moment aparte al festivalului l-a constituit lansarea volumului „Teatru din Cetate. Legende sighișorene”, semnat de soții, prof. Mihai Marcel Șoneriu și Cristina Alina Șoneriu.

Profesorul Mihai Șoneriu, cunoscut de colegi și elevi drept „Dudu”, director adjunct al Palatului Copiilor Târgu Mureș, a explicat că volumul s-a născut din dorința de a pune la dispoziția copiilor texte dramatice adaptate cerințelor concursurilor școlare și, în același timp, de a valorifica legendele și istoria Sighișoarei.

Cartea este publicată în ediție bilingvă, română–engleză, traducerea fiind realizată de soția autorului, profesoară de limba engleză.

Pentru mulți profesori, întâlnirea anuală de la Sighișoara a devenit deja o tradiție.

Prof. Roxana Mitan, de la Palatul Copiilor Constanța, prezentă la toate cele 23 de ediții, apreciază că festivalul înseamnă mult mai mult decât o întrecere artistică. Parteneriatul dintre Constanța și Sighișoara a permis, de-a lungul anilor, numeroase schimburi de experiență și participarea copiilor la activități culturale organizate în cele două orașe.

La rândul său, prof. Andreea Boran, de la Palatul Copiilor Arad, consideră că lansarea volumului de teatru a fost una dintre cele mai frumoase surprize ale ediției din acest an.

„Practic, nici nu am mai simțit atât de mult competiția. Bucuria copiilor de a fi împreună a fost cel mai important lucru, iar zâmbetele lor au spus totul”, a mărturisit aceasta.

Privind spre ediția viitoare

Organizatorii pregătesc deja ediția din 2027, când programul competițional va fi completat cu o nouă secțiune dedicată poeziei.

Concursul Național de Teatru Medieval de la Sighișoara rămâne unul dintre cele mai importante evenimente dedicate teatrului pentru copii din România. De-a lungul celor peste două decenii de existență, mii de copii au urcat pe scena festivalului. Unii au ales mai târziu drumul teatrului, alții au devenit arhitecți, medici, ingineri sau profesioniști în alte domenii, însă toți păstrează în suflet amintirea orașului care le-a găzduit copilăria artistică.

La finalul fiecărei ediții rămân diplomele, cupele și ropotele de aplauze, dar, mai presus de toate, prieteniile și experiențele care îi fac pe copii să revină, an de an, în cetatea medievală. Pentru profesori, cea mai mare răsplată rămâne bucuria de a vedea generații întregi crescând prin teatru și ducând mai departe valorile pe care această artă le cultivă. Totodată în cadrul Concursului Național de Teatru Medieval pentru Elevii din Palate și Cluburi ale Copiilor „Serbările galante”,

„În semn de înaltă apreciere și recunoaștere a profesionalismului privind promovarea proiectului educațional național de la Sighișoara”,cu acest prilej  mi-a fost acordată „Diploma de Onoare”  care personal, îmi face o deosebită cinste.

                                                                           Vasile Luca

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: