Distribuie articolul
Rusine. Revenirea lui Marius Șumudică la conducerea tehnică a lui CFR Cluj nu a fost de bun augur, echipa din Gruia pierzând clar la Arad în fața nou-promovatei Corvinul.

Aproape 3000 de spectatori au asistat la meciul de pe arena ”Francisc Neuman”, locul unde Corvinul își dispută meciurile de pe teren propriu. Formația lui Maxim și-a respectat statutul de gazdă și a pus presiune din primele minute în fața unui adversar care a fost biciuit verbal de noul antrenor Marius Șumudică, fără efecte pozitive însă în exprimarea pe gazon a jucătorilor.

Totuși, golul așteptat de hunedoreni a venit abia pe finalul primei reprize și a fost o reușită de autor – stoperul Manolache, rămas în careul CFR-ului, a preluat lateral stânga și a catapultat mingea la vinclu pe colțul portarului, 1-0.

Clujenii au arătat mai multă determinare în joc după pauză, dar Drazic a ratat egalarea, ocazie care s-a răzbunat în minutul 71: Hrezdac a reluat în portar după un corner, Vâlceanu n-a putut controla mingea, care a fost împinsă în plasă de Ivancevic pentru 2-0.

Corvinul s-a dezlănțuit pe final și Goodlad a stabilit scorul final, 3-0, după o acțiune a lui Gillard pe contraatac. O înfrângere usturătoare pentru CFR Cluj, la câteva zile după ce clubul ardelean a intrat în insolvență.

Etapa a 5-a:

Corvinul – CFR Cluj 3-0 (Manolache ’43, Ivancevic ’71, Goodlad ’88)

Oțelul – ”U” Craiova 1-1 (Lungu ’87 / Etim ’56)

Rapid – Dinamo 0-1 (Karomoko ’72)

Csikszereda – Sepsi 0-0

FC Argeș – Farul 1-1 (Moldoveanu ’18 / Radaslavescu ’23)

FC Voluntari – Petrolul 1-2 (Roman ’19 / Flores ’9 pen, Malula ’71)

Luni:

”U” Cluj – UTA (ora 18:30)

FCSB – FC Botoșani (ora 21:30)

Clasament:

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: