Gib Mihăescu – „La braț cu Andromeda” – între biografie, vis și destin

Piesa de teatru „Gib Mihăescu – La braț cu Andromeda”, scrisă de Alexandru Florin Țene, pornește de la romanul „La braț cu Andromeda – Viața romanțată a scriitorului Gib I. Mihăescu”, aparținând aceluiași autor, și transpune în limbaj dramatic destinul unui scriitor pentru care literatura, iubirea, războiul și visul s-au aflat într-o permanentă confruntare.

Structurată în trei acte, piesa urmărește nu doar etapele existenței lui Gib I. Mihăescu, ci mai ales devenirea sa interioară. Este, în fond, povestea unui om care a căutat mereu o stea călăuzitoare, o formă de absolut pe care o identifică simbolic în Andromeda.

Actul I – Drăgășaniul, casa, visul și Andromeda

Debutul piesei este de o mare încărcătură simbolică. Copilul Gib dialoghează cu tatăl său și îi cere să-i povestească din nou despre străbunicul Preda Stegarul, pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu. Astfel, înainte ca viitorul scriitor să-și descopere propriul destin, el primește prin poveste memoria unei familii și a unei epoci.

Întrebarea copilului – ce este un scriitor? – devine una dintre cheile întregii piese. Răspunsul tatălui, potrivit căruia scriitorul este omul care pune în cuvinte ceea ce ceilalți știu, dar nu pot spune, definește nu numai vocația lui Gib Mihăescu, ci și concepția autorului despre literatură.

Drăgășaniul copilăriei devine astfel spațiul originar al memoriei. Casa, părinții, poveștile despre înaintași și privirea îndreptată către stele alcătuiesc universul din care se va naște scriitorul.

Andromeda capătă valoarea unui simbol central. Nu este doar o constelație, ci imaginea idealului inaccesibil, a iubirii, a visului și a luminii interioare. Luminița, „steaua lui”, devine pentru Gib o prezență spirituală care îl însoțește de-a lungul existenței. El rămâne, în esență, un visător care încearcă să transforme imposibilul în literatură.

Actul II – „Dumnezeu moare când vorbesc armele”

Cel de-al doilea act schimbă radical atmosfera. Universul copilăriei este înlocuit de realitatea dură a războiului. Prin dialogurile dintre Gib și prietenul său Gogu Stoian, farmacistul de mai târziu, este evocată perioada celor doi ani petrecuți pe front.

Războiul apare ca o experiență-limită, capabilă să zdruncine credința, valorile și echilibrul sufletesc al omului. Titlul actului – „Dumnezeu moare când vorbesc armele” – concentrează una dintre marile întrebări ale piesei: ce se întâmplă cu omul și cu credința lui atunci când civilizația este înlocuită de violență și moarte?

Din această experiență se va hrăni, într-o anumită măsură, și literatura lui Gib Mihăescu. Scriitorul nu mai este doar copilul care privește stelele, ci omul care a văzut partea întunecată a existenței.

În paralel, piesa urmărește afirmarea intelectuală a personajului. Devine avocat, apoi scriitor recunoscut, intrând în dialog, direct sau simbolic, cu personalități precum Cezar Petrescu, George Călinescu și Vasile Voiculescu. Sunt amintite opere precum „Vedenia”, „Noaptea umbrelor” și „Rusoaica”, iar ascensiunea literară aduce o nouă confruntare: lupta cu celebritatea.

Aici piesa depășește simpla biografie. Alexandru Florin Țene pune față în față omul și imaginea lui publică, scriitorul și celebritatea, idealul literar și presiunea lumii. Gloria nu apare neapărat ca o eliberare, ci ca o altă formă de neliniște.

Actul III – Scriitorul și umbra

Ultimul act este dominat de apropierea morții. Gib Mihăescu se află internat la București, bolnav și slăbit. Întâlnirea cu prietenul său de-o viață, Stoian, readuce în prim-plan dorul de casă și de Drăgășani.

Replica dorinței de a se întoarce acasă are o profundă încărcătură afectivă. Pentru omul aflat în fața sfârșitului, toate drumurile se întorc spre începuturi: casa, părinții, soția, copiii, locul natal.

Finalul, în care apar simbolic casa, familia și Luminița – steaua sa –, are valoarea unei treceri. Andromeda nu mai este acum doar visul tinereții, ci devine călăuză spre lumea de dincolo.

Moartea nu este prezentată ca o simplă dispariție, ci ca desprinderea omului de lumea concretă și rămânerea lui prin operă. Gib pleacă, dar literatura sa rămâne. Umbra lui devine astfel memoria pe care timpul nu o poate șterge.

O piesă despre destinul creatorului

Meritul piesei lui Alexandru Florin Țene este acela că nu transformă viața lui Gib I. Mihăescu într-o simplă înșiruire de date biografice. Autorul caută omul din spatele scriitorului, cu neliniștile, visurile, iubirile, îndoielile și confruntările sale.

Cele trei acte pot fi privite și ca trei trepte ale destinului:

copilăria – nașterea visului;

războiul și afirmarea – confruntarea cu lumea;

boala și moartea – întâlnirea cu eternitatea.

În centrul lor se află însă aceeași Andromeda, imagine a unui ideal pe care Gib îl urmărește întreaga viață.

Piesa are, prin urmare, o dublă dimensiune: biografică și filozofică. Este o evocare a unui scriitor, dar și o meditație asupra condiției creatorului.

                                  

                                                                       Luci Trușcă