Distribuie articolul

Doi parașutiști militari au fost răniți, joi, la Târgu Mureș, în timpul unui exercițiu al Forțelor pentru Operațiuni Speciale.

Situația a devenit periculoasă după ce vântul și-a schimbat brusc direcția și viteza în timpul aterizării, conform News.ro.

Unul dintre militari a ajuns prins în firele de înaltă tensiune, în zona străzilor Libertății și Albinei. Pompierii au fost chemați pentru a interveni, însă militarul a fost coborât în siguranță și preluat de un echipaj medical, fiind transportat la UPU Târgu Mureș.

Cel de-al doilea parașutist a avut parte de o aterizare la fel de neobișnuită. Acesta a ajuns pe panourile fotovoltaice montate pe acoperișul unei hale.

Cei doi militari, în vârstă de 25 și 34 de ani, au fost transportați la spital, fiind conștienți în momentul preluării. Polițiștii au început verificările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs incidentele.

Primele informații indică faptul că schimbarea condițiilor meteorologice ar fi contribuit la devierea traiectoriei celor doi parașutiști în timpul aterizării.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: