Distribuie articolul

În țară se stinge becul, iar un turist desenează în natură. Un turist a fost filmat în timp ce vandaliza o stâncă.O nouă faptă de vandalizare a peisajului montan a fost semnalată în zona Bâlea.

Un turist a fost filmat în timp ce desena cu spray o inimă pe o stâncă aflată în apropierea bazei Salvamont Argeș de la Cota 2000.

Imaginile au fost publicate de șeful Salvamont Argeș, Cristian Toma, care a atras atenția asupra comportamentului iresponsabil al unor vizitatori. Potrivit acestuia, bărbatul a desenat o inimă în interiorul căreia a scris numele „Anna”. Deși un alt turist i-a explicat că astfel de gesturi nu își au locul în natură, acesta și-a continuat acțiunea.

Reprezentantul Salvamont îi îndeamnă pe turiști să respecte mediul și să ia atitudine atunci când observă astfel de comportamente, subliniind că „muntele nu are nevoie de semnătura noastră, ci să fie lăsat curat pentru cei care vin după noi”.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: