+ 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci) – 11 ani de la nașterea în Ceruri a Monahului Paulin Clapon, fost parașutist în timpul celui de-al doilea război mondial, deţinut politic anticomunist timp de 22 de ani

+ 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci) – 11 ani de la nașterea în Ceruri a Monahului Paulin Clapon, fost parașutist în timpul celui de-al doilea război mondial, deţinut politic anticomunist timp de 22 de ani și monah al Mănăstirii Petru Vodă
Mărturie despre închisoarea Aiud și mărturisitorii lui Hristos din „temnița cruntă” (Traian Trifan, Părintele Iov Volănescu, Petre Țuțea, Prințul Ghika, Radu Gyr)

„Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit cei care am fost în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!

– Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud, trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţiile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată… În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.

În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

– Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?

– Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

– L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?

– Cum să nu! Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc. Și pe mulţi alţii.

Mi-amintesc de prinţul Ghika. A fost scos într-o maşină, cu un securist la volan şi cu însoţitori, la o plimbare prin ţară ca să vadă realizările regimului comunist. La Aiud era o grădină modernă, făcută de deţinuţi. Şi l-au dus şi pe Ghika acolo, care lucrase şi el la grădină. Lucrase prin ’42-’43. Crăciun, care era comandantul puşcăriei, zice: „puneţi-i domnului Ghika o ladă cu roşii şi castraveţi”. Şi-l duc pe Ghika în faţa deţinuţilor, cărora le spune: „Am fost prin ţară şi, uite, v-am adus nişte roşii”. „Ei, dar ce aţi mai văzut altceva?”. „Măi băieţi, plâng sălciile, măi! Jos e apă, sub sălcii, de plânsul neamului românesc”.

Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr!

– Pe Petre Ţuţea l-aţi cunoscut la Aiud?

– El a fost socialist în tinereţe. S-a întâlnit cu Petre Pandrea, care era cumnatul lui Pătrăşcanu. Ţuţea a avut o întorsătură de 180 de grade. A fost un om onorabil. Prea puţin s-a scris despre el. Nu prea a avut cine să scrie pentru el. A avut o viaţă demnă, fără compromisuri.

– De Radu Gyr cum vă aduceţi aminte?

– Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr. Un talent, un condei de excepţie. „Bădie Radu, fă-mi şi mie nişte versuri!”. „Bine, da’ dă-mi un subiect”. Îi dădeai subiectul, a doua zi aveai versurile. El le făcea, el le reţinea. A mai fost un poet talentat în închisoare, Nichifor Crainic. Are poezii excepţionale, cum ar fi Cântecul Potirului.

– Ce a însemnat poezia în detenţie?

– E singura armă pe care am avut-o în închisoare! Am ştiut atâtea poezii, pe care nu le mai ştiu. Ştiam pe dinafară Noul Testament. De dimineaţă până seara nu reuşeam să le spun pe toate!

– Din punct de vedere spiritual aţi transformat închisoarea în mănăstire.

– Da, da. Pentru aceşti oameni care au scris am un respect deosebit. Au fost sute de poeţi care, dacă ar fi fost în libertate, nu ar fi scris un vers. E una când scrii pe hârtie şi alta când scrii pe talpa pantofului, după ce dai cu săpun, cu un beţişor, versuri! Sau să asculţi versurile primite prin Morse, bătute la ţeavă.

Mărturie consemnată de Florin Palas