Când somnul rațiunii nu mai naște doar monștri, ci devine în sine unul: vânzarea de țară din țară…

Între aceste „repere” putem așeza întreg spectacolul nepăsării, lașității, cedării și îndepărtării noastre de noi înșine… A abandonări oricăror valori identitare… A vânzării din țară la care am fost părtași alături de aceia care au făcut vânzarea de țară, nu petic cu petic, ci haldă cu haldă… Pentru că, dacă am fi fost aici, prezenți, nu spectatori dormindu-și somnul de veghe al națiunii, apoi privitori tot mai îndepărtați de propria țară, nu am fi ajuns la aberațiile pe care le consemnăm astăzi… Precum aceea de a avea o voce a lucrătorilor care sunt aduși aici, ba, încă una atât de puternică… De a avea o organizație care impune reguli, intentează procese împotriva statului datorită căreia ființează, nu devenind, ci fiind din prima zi a înființării sale ca structură, da!, o structură-paradigmă mai puternică decât tot ce au avut românii ca forme de reprezentare sindicală, profesională, în toate aceste decenii… Un patronat al importatorilor de forță de muncă, structură care, în fapt, este o asociație a recrutatorilor (și așa ar fi trebuit să primească denumirea juridică)… Un „patronat” care, în vreme ce firmele românești și chiar organizațiile de reprezentare sindical-profesională ajung greu în instanțe când este vorba de încălcarea drepturile lor, a dat în judecată autoritățile, cerând suspendarea unui ordin de ministru (al Muncii) legat de modul în care funcționează regulile pe un site (nu al lor, ci al statului Român), „workinRomania”. O platformă a Guvernului României prin care firmele românești pot să angajeze muncitori străini (din afara Uniunii Europene). Și care, după ce instanța i-a dat dreptate (dubios de repede dacă luăm în considerare termenul proceselor pentru cetățenii, firmele și chiar instituțiile publice – în conflictele dintre ele) a condus la un paradox la care, neîndoielnic, „patronatul” nu se aștepta: suspendarea platformei de către autorități pentru a pune în aplicare chiar decizia instanței.

Și da, înainte de a ne întreba cum ajuns o structură reprezentând interesele forței de muncă străină să se judece în instanțe atât de repede, când românii, așteaptă cu anii pe spețele lor profesionale, sindicale, personale, ar trebui să aflăm cum a obținut aceasta, înainte de toate, dreptul la o asemenea titulatură?… De „Patronat”. Pentru că tot ce au încercat să înființeze românii pentru reprezentarea lor nu a putut trece de titulaturi șterse, goale, uniformizante… Iar o structură care ar fi trebuit, cel mult, să obțină dreptul de a se numi asociație sau organizație, a plecat la drum ca… Patronat. Or, unde (ne) este coloana vertebrală?… Unde ne sunt mândria, demnitatea, orgoliul măcar, dacă primele nu mai există?… Căci, iată, pare că, da, fără una dintre ele, celelalte două sunt condamnate la stingere… Iar faptul că poate ne-am pierdut orgoliul înaintea demnității și a mândriei ori că acestea din urmă, odată abandonate, cedate, înstrăinate, risipite au dus la risipirea ultimei forme de zbucium a Cetății, orgoliul, nici nu mai contează… Căci infinit mai dezastruoase sunt efectele… Inclusiv de avea un „patronat” al importatorilor de forță de muncă în condițiile în care forța ta internă nu mai este reprezentată nici măcar prin ong -uri (slăbite oricum ca forță de acțiune prin legi peste legi) și când noțiunile de sindicat, federație și patronat au dispărut, nu doar din discursul public, ci și din cel profesional, educațional, academic chiar, jurnalistic, dovedind că somnul rațiunii nu a născut doar monștri… Ci a devenit în sine unul… Aceasta să fie dară țara care a oferit lumii atâtea minți luminate în trecut?… Una care, astăzi, nu mai consemnează realizări tehnico-științifice, medicale, care nu mai excelează în pionieratul petro-chimic, siderurgic, științific, informatic, cibernetic, neuro-cibernetic, ci doar consemnează sluțirea sa ca reprezentant al altora: livratori, măturători, lucrători, șantierești…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea