Distribuie articolul

Un clujean a fost plasat în arest la domiciliu după ce a lovit o altă persoană cu pumnii, picioarele şi cu un bici, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Bătaie cu pumni, picioare și bici

Inculpatul a fost iniţial reţinut, procurorul de caz propunând ulterior luarea măsurii arestării preventive. Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul judecătoriei Cluj-Napoca din 6 septembrie s-a dispus respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive şi, consecutiv, luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o durată de 30 de zile, se arată într-un comunicat transmis luni de procurori.

Potrivit sursei citate, în 5 septembrie, în jurul orei 03:00, în timp ce se afla pe strada Splaiul Independenţei din municipiul Cluj-Napoca, lângă Opera Maghiară, inculpatul a agresat-o fizic pe persoana vătămată, lovind-o de mai multe ori cu pumnii, picioarele şi un bici în zona feţei, a capului şi a spatelui, cauzându-i leziuni fizice care au necesitat pentru vindecare opt-nouă zile de îngrijiri medicale.

Tentativă de omor calificat

„La formularea propunerii, procurorul de caz a apreciat că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este una de o gravitate deosebit de ridicată, avându-se în vedere faptul că inculpatul a comis infracţiunea în public, în zona celui mai mare parc din mun. Cluj-Napoca. Astfel, acesta a condus un autoturism în care se mai afla o altă persoană, iar în momentul în care a zărit-o pe persoana vătămată, a coborât din autoturism, s-a deplasat în zona din spate a acestuia, de unde a luat un bici îndreptându-se mai apoi direct către persoana vătămată, pe care a lovit-o fără ezitare, în mod repetat, cu respectivul bici, dar şi cu pumnii. Deşi persoana vătămată nu a încercat la rândul său să-1 lovească pe inculpat, acesta din urmă a continuat atacul, iar în momentul în care persoana vătămată a încercat să fugă, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia”, mai arată sursa citată.

Totodată, în motivarea propunerii de luare a măsurii preventive s-a avut in vedere faptul că inculpatul a comis infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, întrucât, anterior, el a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea tentativei la una dintre cele mai grave infracţiuni prevăzute în codul penal, respectiv omor calificat.

În cadrul dosarului, activităţile au fost realizate cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca – Secţia 1 Poliţie, mai menţionează procurorii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: