Marius Zubac sau memoria lirică ce refuză să fie ștearsă de tehnologie

Pentru mine, descoperirea poetului Marius Zubac a fost revelatoare. Deși este un poet sexagenar, clujean și specialist în inteligență artificială, el demonstrează că tehnologia nu este străină de universul liric. Există cărți care folosesc tehnologia ca pe un simplu decor al prezentului și există cărți care înțeleg că, în lumea actuală, tehnologia a devenit parte din felul nostru de a simți, de a ne aminti și de a ne construi identitatea. Volumul „Viețile noastre într-un fișier Word” (Ed. Casa Cărții de Știință), semnat de Marius Zubac, aparține celei de-a doua categorii. Poetul scrie autentice povestiri lirice cu cheie. Sunt dificil de descifrat, deși par lizibile și ușor de lecturat. Poezia lui Zubac aduce a proză șocantă, în maniera poemelor în proză ale lui Sorin Grecu, dar, totuși, poetul ne surprinde cu un lirism abscons și identitar. Originalitatea sa constă tocmai în expresiile lirice cu o onomatopee discretă, la fel ca ilustrațiile lui Gabriel Hutera, care sunt de un creștinism discret, amestecat cu culori sumbre de Goya, fapt ce explică, în subsidiar, atelierul interior al poetului.

Poetul ne închide prizonieri fără voie într-un fișier Word, fără nicio scăpare pentru cititorul care dorește să respire aerul curat al exteriorului. Zubac ne introduce abrupt în propria sa mentalitate lirică interioară, de o melancolie psihiatrică, în care poți rămâne blocat de surprinzătoarele metafore subtile, nu spectaculoase. Este paradoxal în intenția de a șoca: „Vă iubesc la fel de mult/precum iubește sclavul lumina/și orbul libertatea” („Precum sclavul lumina”). Volumul de versuri nu este despre calculatoare fantastice, fișiere sau obiecte digitale, în sensul strict al termenilor. Este despre poetul rătăcit de metafore, care încearcă să-și salveze existența într-o lume în care totul poate fi arhivat, copiat, redenumit, modificat sau șters imediat, cu duritate. Fișierul din titlu devine imaginea unei conștiințe contemporane în care se adună fragmente de biografie, iubiri, nostalgii, spaime, ironii, angoase și forme instabile ale memoriei. Zubac compune poezie, speriat de propriile versuri, și surprinde cu „șocuri electrice” lirice, cu tot dinadinsul, pentru a șoca cititorul. Poetul provoacă preajma în mod intenționat, îndemnând la neuitare: „…și singurul Google va citi despre noi / despre viețile noastre dintr-un fișier Word” („Viețile noastre dintr-un fișier Word”).

Prefața semnată de Constantina Raveca Buleu oferă o cheie importantă de lectură a volumului. Criticul observă caracterul inițiatic al drumului poetic prin labirinturile memoriei, un drum desfășurat într-un registru ludic și autoironic, dar susținut de o consistentă reflecție filosofică. Această perspectivă surprinde exact particularitatea scrisului lui Marius Zubac: sub aparenta lejeritate a versurilor se ascund întrebări grave despre identitate, timp, uitare și fragilitatea umană. Poetul este un decomplexat, un creator liric căruia nu-i pasă că provoacă printr-un „joc secund”, în care „gugulică” devine un diminutiv al lui „Google”. Nu are metafore puternice; poezia ca poveste lirică este o metaforă-poveste comprimată. Zubac pare un Marin Sorescu pe dos. Nu scrie despre țăranii din La lilieci, ci despre o lume apocaliptică, în descompunere din cauza câștigurilor neîngurgitate ale tehnologiei. O lume robotizată se apropie doar atunci când „dragostea va dispărea de pe fața îndrăgostiților/voi ști, voi ști că s-a dezlănțuit himera” („Apoi ați venit voi”). Poetul este un intertextualist incurabil și suferă de „tristețe poetică”. Este stilul său care aduce vestea că gadgetul va înlocui umanitatea și IA va înlocui poezia.

„Fișierul Word” funcționează ca o metaforă a vieții contemporane, dar și ca o imagine a memoriei. Într-un document se pot aduna informații, se pot face corecturi, pot fi eliminate pasaje și pot fi introduse versiuni noi. La fel, omul își rescrie permanent biografia, își reinterpretează trecutul și încearcă să dea o formă coerentă unei existențe alcătuite din fragmente. Zubac este ironic și ludic, atât ca om de știință, cât și ca poet editabil. Am pierdut partida de joc cu istoria. Marius Zubac își construiește poemele prin amestecul unor registre aparent incompatibile. Limbajul cotidian se întâlnește cu meditația filosofică, vocabularul tehnologic cu sensibilitatea erotică, iar simbolurile solemne sunt adesea coborâte în concretul vieții de zi cu zi. El este câteodată un „antipoet” și, totuși, scrie poezie în ciuda prozei unei imanențe tehnologice. Versurile „fac sera pe deal / fac izul sarcastic de lângă tulpină” par să refacă, într-o manieră artificială și ironică, decorul romantic tradițional. Repetiția verbului „fac” sugerează o construcție deliberată a emoției și a naturii. Poetul devine astfel un romantic al tehnologiei. Zubac este un poet care anunță apocalipsa: „cei patru cavaleri ai apocalipsei pe trotinete electrice”. Apocalipsa nu este solemnă la Zubac, ci adesea comică, precum într-un roman de Jaroslav Hašek. Trotineta devine parte a eului poetului, stârnind râsul cititorului. „Am o trotinetă în sufletul meu.” Cuvântul devine parte a umorului cotidian. În poezia lui Marius Zubac, cuvântul nu este doar un instrument de comunicare, ci și o formă de existență. Metafora „cămașă a sufletului” sugerează că limbajul este parte a interiorului, peste exteriorul unei lumi în care nu mai există evadare semantică. Poezia devine, la autor, o realitate digitală și un teritoriu al introspecției. Până la urmă, doar în iubire „noi suntem un nou cuvânt”. Marius Zubac nu scrie o poezie despre gadgeturi, ci despre omul modificat existențial de gadgeturi. Tehnologia devine astfel oglindă, arhivă și zid.Volumul de versuri se vrea o meditație mai largă asupra condiției umane.

Marius Zubac este o voce poetică distinctă și originală, care nu a apărut dintr-un tărâm literar de nicăieri. Născut în 1957, la Cluj-Napoca, poetul a debutat în 1987, în volumul colectiv Alpha ’87, publicat la Editura Dacia, alături de generația Dorei Pavel, a lui Nicolae Băciuț, Ioan Pintea, Carol Hârșan și Sorin Grecu. A colaborat cu reviste literare importante, precum Tribuna, România literară, Steaua, Vatra, Convorbiri literare și Cronograf. Marius Zubac este un poet matur, dincolo de inocența lirică. El construiește, deconstruiește și reconstruiește, într-un permanent joc al formelor și al sensurilor. Este un poet inedit și original, care și-a dobândit deja o identitate proprie. Poezia sa valorifică intertextualismul și dialogul cu opere lirice contemporane. Dincolo de ludic se află o seriozitate profundă, cu influențe biblice și ecouri ale lecturilor din versetele evanghelice. Ironia nu anulează gravitatea, ci o face mai suportabilă și, uneori, mai expresivă. Repetițiile dau farmec versurilor lui Zubac, care practică un creștinism nedisimulat: „atunci când vom fi iarăși / învingători // nu doar în vis / ci chiar pe pământ / vom simți lumina / în trupuri pătrunzând…” („Atunci când vom fi iarăși învingători”).

Prin „Viețile noastre într-un fișier Word”, poetul ne creează un jurnal liric în care ne amintește că poezia nu poate fi ucisă de tehnologie, dar poate fi deturnată de la scopul ei emoțional și simbolic: trăirea în metaforă a umanității. Poetul Marius Zubac construiește o lume identitară inedită, făcând trecerea dintre poezia umanității și creația artificială a IA, rece, descărnată de suflet. Zubac, deși nu a fost partener de cenaclu cu generația clujeană postdecembristă în frunte cu A.M. Bumb, are ceva dintr-un Don Quijote al vremurilor noastre, dar care nu este însoțit de un Sancho Panza, ci de un laptop care joacă rolul de suport al unui fișier Word, în care cauți cu asiduitate metafore ce se citesc oglindite în sufletul nostru, chinuit de angoasele unei tehnologii tot mai neprietenoase cu poezia. Este o vreme în care poetul transpiră emoții pentru ca poezia să nu ajungă în „Recycle Bin”. Este provocarea lui Zubac, dar și originaritatea a sa, care ne desparte de Nichita.

Ionuț Țene