De câțiva ani am tot scris, aplicat, despre antifatizarea brutală a spațiului public românesc. Indivizi și individe se zvârcolesc prin online și aiurea insistând că s-ar lupta cu ”fasciști” și ”legionari”, deși în România chiar nu există așa ceva din punct de vedere politic. Iar Legiunea Arhanghelului Mihail a pierit în 1964, în Zarca Aiudului.
Georgescu, AUR și SOS nu au nimic de ”dreapta”, și nici nu sunt o așa-zisă ”extremă dreaptă”. V-o spun ca om de dreapta, dar și din postura omului care s-a dus la școală. Niciunde în lumea asta, dreapta nu propune naționalizări și nici nu promovează ideea unui stat care să asiste pe viață largi categorii de bugetari. Chestiile astea sunt stângiste de la muma lor. În baza a ce numești ”extremă dreaptă” ceva ce propune un program economic presărat cu măsuri de stânga?
Georgescu, AUR și SOS sunt niște făcături național-ceaușiste (de-aia și prinde profilul tătucizat al lui G) de tipul ”Țara noastră aur poartă”, updatate cu niscai bisericisme ieftine, filetism și new age (care de fapt e old age resemnificat aiurea) cu scopul de a atrage masele. Devenirea securistică a lui G e o altă evidență de necontestat. Mămica lui era secretara unui ministru comunist, nu a lui Corneliu Zelea Codreanu. Îl laudă pe Ceașcă public de ani și ani, și uite că nimeni nu i-a făcut dosar pentru asta, deși comunismul e condamnat în România ca regim genocidar.
Luând în considerare cele de mai sus, dacă te-ncăpățânezi să insiști că Georgescu, tovarășii de la AUR și tovarășii de la SOS ar fi ”extrema dreaptă” și ”legionari”, înseamnă că părinții tăi au făcut degeaba eforturi pentru a te școlariza. Mai bine investeau în altceva.
Și-apoi, cine cunoaște istorie recentă (totodată studiind-o în arhivele fostei Securități și ale Siguranței) știe că legionarii erau fanatici anti-Rusia (enunțul pe care l-am scris e similar legii gravitației), mulți dintre ei murind în primele linii ale războiului împotriva URSS, apoi numărându-se printre primii care au pus mâna pe arme pentru a lupta împotriva regimului comunist adus de tancurile rusești. De asemenea, legionarii nu puteau concepe că Basarabia nu se va întoarce Acasă. Ce le-au pregătit comuniștii și rușii? Reeducarea de la Pitești și Reeducarea de la Aiud. Și acum niște proști insistă că ”legionarii” ar exista și ar fi pro-ruși.
Ei bine, ce ”legionarism” ați găsit voi la aplaudacii lui Ceașcă – Georgescu, Simion și Șoșoacă? Ce asemănări puteți identifica în ceea ce privește raportarea la Rusia și la Basarabia noastră?
Legionarii au comis crime, e-adevărat – iar pentru crime sunt răspunzători strict criminalii în cauză, conform dreptului internațional –, dar ei au fost tigrii, nu maimuțe. Și nici nu există politic în România zilelor noastre. În schimb, avem multe, multe maimuțe. Și în arenă, și-n tribune.
Un lucru să fie clar: când zbirați ”fasciștii!”. ”legionarii!”, reducându-vă discursul la astfel de cretinisme șablonice, voi nu faceți altceva decât propagandă rusească. Kremlinul susține de ani și ani că România ar avea o problemă cu ”fascismul”. Așa minte și despre Ucraina. Voi susțineți minciuna asta fie din rațiuni ideologice stângiste, fie din pură stupiditate și dorință de recunoaștere / apreciere. Sunteți mici, mici, mici.
E vorba și de o inevitabilă relativizare a pericolului rusesc. Adică, dacă alegerile au fost anulate din cauza unor imixtiuni rusești, așa cum repetați chiar voi, de ce nu vorbiți despre ruși, servicii secrete rusești și despre oamenii rușilor de la noi? De ce vorbiți despre ”legionari” și ”fasciști” care nu există? Doar voi și rușii vedeți ”fasciști” și ”legionari” peste tot. Pe cine ajută să construiți un inamic inexistent, repetând papagalicește minciuni inventate de fosta Securitate și de Rusia?
Chestiile astea n-ar fi posibile fără o antifatizare a spațiului public românesc. Băieții au dreptate.
Răzvan Gheorghe
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

