Primăria Miercurea Ciuc a fost reclamată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către un localnic, care acuză municipalitatea de „atitudine discriminatorie” întrucât a inscripţionat doar în limba maghiară denumirea oraşului pe copertinele unor bănci dintr-o piaţă publică.
Un bărbat care locuieşte în Miercurea Ciuc a transmis presei, miercuri, o plângere pe care a înaintat-o CNCD şi în care reclamă „atitudinea discriminatorie a Primăriei Miercurea Ciuc faţă de cetăţenii de etnie română” din localitate, pe motiv că municipalitatea a inscripţionat numele oraşului doar în limba maghiară, Csikszereda, pe copertinele unor bănci amplasate într-o piaţă publică reabilitată printr-un proiect european şi cu fonduri guvernamentale.
„Ţinând cont că investiţia este realizată printr-un proiect al Uniunii Europene, reprezintă şi o încălcare a principiilor Uniunii Europene, care promovează unitatea prin diversitate şi combate orice formă de discriminare”, se precizează în document.
Semnatarul plângerii menţionează că nu este pentru prima dată când conducerea Primăriei Miercurea Ciuc dă dovadă de o atitudine discriminatorie faţă de românii din oraş, „de multe ori inscripţionarea la evenimente fiind făcută doar în limba maghiară, iar primarul Raduly Robert se adresează doar în limba maghiară la manifestările publice, gen Zilele oraşului”.
În finalul sesizării adresate preşedintelui CNCD, Asztalos Csaba Ferenc, bărbatul solicită să fie luate măsurile legale pentru sancţionarea acestei fapte în conformitate cu legislaţia în vigoare din România şi „cu documentele internaţionale la care România este parte”.
Nici primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, nici purtătorul de cuvânt al administraţiei publice locale, viceprimarul Antal Attila, nu au putut fi contactaţi, până la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a-şi prezenta punctul de vedere.
Mediafax
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


7 comentarii la “Români discriminaţi în propria ţară. Primăria Miercurea Ciuc, reclamată la CNCD pentru inscripţionare exclusiv în limba maghiară”
probabil iar plang in baie…..complexati si frustrati acesti primari care au nevoie de inscrisuri unguresti numai pentru a se simtii puternici si importanti ca altfel…prafu se alege de ei…ca nici in 1919 nu au reusit singuri sa scape de bela khun si au trebuit sa vina romanii sa le dea de mancare la nehaliti
interesant ca daca cineVa le-ar urmari arborele gegenealogic ar constata ca sunt unguri corciti ,ca n-au sange unguresc deloc -ori sunt sacui de a lui doja sau budasolah -din cauza asta sunt frustati ,fiecare lupta pentru ce nu are -O ORIGINE-
hungurii sunt maghiarizatii. Criza identitara, oportunismul si fanatismul – caracteristicile lor.
PANA CAND SI CU CE DREPT ANTIEUROPENII ACESTIA ne VOR MALTATA IN PROPRIA NOASTRA TARA SI IN TARA LOR , UNDE PERSEVERAZA IN RIDICOL,POLITICA DE RECESIUNE INAPOIATA , ANTIEUROPEANA ,INUMANA SI PLINA DE URA SI ZAVISTIE . CHIAR NU V-ATI TREZIT DOMNILOR DIN PROSTIILE SI ERORILE ISTORIEI INTUNECATE? LIDERII VOSTRI NU SUNT CAPABILI DE A GASI MODALITATI INTELIGENTE DE A VA REZOLVA PROBLEMELE, NUMAI PE SUFERINTA SI OPRIMAREA ALTORA? PE UZURPAREA DREPTURILOR ALTORA?
cum????nu au intrat postacii tulipani la comentarii????
o sesizare,ceva la consiliul discriminarii impotriva celor ce au facut posibila această situatie in miercurea ciuc unde stau si români????
domnu primar se aude????
cand semnati o sesizare ???
cei care s-au mutat in M Ciuc sa invete maghiara, sau sa plece dracului de acolo, oricum sunt niste instigari pentru a va lua atentia de la niste probleme gen RMGC. Asta se incearca si la Cluj cu denumirea aeroportului.
Si lasati in pace secuimea, si romanii(bugetarii) din zona ori sa se integreze ori sa plece inapoi in Moldova. Fara suparare, am foarte multi prieteni romani, nu sunt rasist, da sunt maghiar din Ardeal si nu vreu ca transilvania sa apartina Ungariei insa putina autonomie nu ar strica. Si cand spun autonomie, ma refer la cea economica 🙂
Va pup dragi concetateni romani, si nu uitati : UNITI SALVAM ROSIA MONTANA!!! STOP DEFRISARILOR ILEGALE!!! STOP CORUPTIEI!!! ROMANIA TREZESTE-TE!!! „United we stand, divided we fall”!!!
Si de ce ma rog sa invete maghiara cand tara in care traiesc se numeste Romania si are oficiala limba romana? Ca sunteti voi smecheri si „faceti legea”? Chiar atat de fraieri ne credeti? Aveti voi vreo putere sa impuneti legi asupra majoritatii? S-o crezi tu asta, las-o balta cu autonomia ca n-o sa aveti nicio sansa de izbanda, tot ce realizati e ca va faceti tot mai multi dusmani si oricum sunteti pe cale de disparitie…