Avocatul Poporului dorește să păcălească opinia publică, să inducă ideea că reacționează. Ceea ce face, de fapt, este o farsă evidentă, consideră PDL.
„Concret, prin Ordonanța de Urgență privind insolvența, guvernul USL, în mod neconstituțional, abuziv și discriminatoriu dorește să pună căluș în gura presei. PDL a solicitat Avocatului Poporului sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea ordonanței. Însă, am avut o mare surpriză: Avocatul Poporului a sesizat CCR doar pe aspectul neretroactivității, aspect oricum secundar. Nu s-a atacat ordonanța pentru tratamentul discriminatoriu al presei raportat la celelalte societăți comerciale. Deci, licența mass-media este tratată discriminatoriu față de orice altă licență. Țintele ramân în continuare trusturile media incomode. Avocatul Poporului dorește pe această cale să păcălească opinia publică. Asistăm la o politizare fără precedent a acestei instituții. Prin felul de a acționa, Avocatul Poporului devine implicit avocatul USL”, declară vicepreşedintele PDL, Alin Tişe.
Acesta solicită Avocatului Poporului, în regim de urgență, sesizarea CCR și cu privire la prevederea neconstituțională, discriminatorie din ordonanța prin care doar societăților media le este suspendată licența în cazul procedurii de insolvență.
În caz contrar, PDL cere dezbaterea în Senat în regim de urgență a ordonanței sau va ataca legea la CCR. Având în vedere aceste considerente, PDL solicită demisia Avocatului Poporului.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

